OMS trage un semnal de alrmă: 1,3 milioane de oameni mor anual în accidente rutiere

0
233

Aproximativ 1,3 milioane de oameni mor anual în accidente rutiere în toată lumea. În acest context dramatic, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a propus un plan de acțiuni prin care aceste cifre să fie reduse la jumătate până în 2030.

În fiecare zi, 3.500 de oameni mor în accidente rutiere în lume, adică un total de 1,3 milioane pe an, iar aproximativ 50 de milioane de persoane sunt rănite.

Accidentele rutiere reprezintă cea mai frecventă cauză de deces printre copii şi adulţi tineri, a precizat OMS, joi, la Geneva, scrie Agerpres.

Planul de acţiune include recomandări privind modul în care drumurile pot deveni mai sigure, astfel încât să se circule în siguranță cu autovehicule cu două roţi, maşini, autobuze şi camioane.

Îngrijirea de urgenţă este, de asemenea, necesară în caz de accidente, a notat agenţia sanitară.

OMS a lansat un apel guvernelor pentru crearea unor rute mai sigure pentru pietoni şi biciclişti şi extinderea transportului public. Dacă oamenii ar folosi astfel de mijloace de transport, ar fi mai sănătos pentru ei şi, totodată, acestea ar fi mai sigure şi mai prietenoase cu mediul.

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.