Cseke Attila consideră necesară introducerea certificatului COVID pentru medici

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat marţi că proiectul de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital COVID pentru personalul medical reprezintă o măsură necesară în această perioadă a pandemiei.

„Ieri, Ministerul Sănătăţii a pus în transparenţă decizională proiectul de lege privind obligativitatea certificatului digital UE pentru personalul medical, respectiv pentru personal din IGSU şi Inspectoratul General de Aviaţie şi pentru personal din laboratoarele medicale. Este o măsură necesară în această perioadă . Este o măsură care se aplică pe perioada stării de alertă, un proiect legislativ care va fi introdus în Guvern şi cu care Guvernul se va prezenta în Parlament. (…) Proiectul de lege prevede, în cazul în care persoana respectivă nu este vaccinată şi nici nu a trecut prin boală, că trebuie să prezinte conducătorului unităţii, respectiv unităţii medicale, fie că vorbim de public, fie că vorbim de privat, trebuie să prezinte aceste teste. Testele se fac pe cheltuiala proprie. Statul pune la dispoziţie în mod gratuit vaccinul. Există această posibilitate”, a spus ministrul interimar, potrivit Agerpres.

El a amintit că 70% dintre medicii din unităţile sanitare din România sunt vaccinaţi anti-COVID.

Cseke Attila a subliniat că persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, apoi ar urma încetarea contractelor de muncă.

„În cazul în care nu se prezintă (certificatul digital – n.r.) – avem de-a face cu o persoană din sistemul medical care nu este vaccinată, nu a trecut prin boală şi nu se testează – va fi suspendat contractul individual de muncă, respectiv după 30 de zile de la suspendare poate avea loc şi încetarea contractului de muncă. De asemenea, proiectul de lege prevede şi sancţiuni care se aplică conducătorului unităţii sanitare în cazul în care nu respectă prevederile acestei legi”, a adăugat ministrul.

Măsurile din cadrul proiectului de lege se aplică și în unitățile din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă și în cadrul unităților subordonate, în cadrul Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne și în cadrul unităților subordonate, precum și în cadrul laboratoarelor de analize medicale.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Ultimele știri