Maia Sandu: Escrocii au folosit R. Moldova ca țară de tranzit pentru a spăla bani. Forțele ruse trebuie retrase din Transnistria

0
290

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat în discursul său de miercuri de la Adunarea ONU că „escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate”. Totodată, ea a cerut retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse din Transnistria și distrugerea sau îndepărtarea muniției depozitate în Cobasna.

„Escrocii ne-au folosit ca țară de tranzit pentru a spăla bani prin instituțiile noastre înainte de a-i depune în străinătate. Am reușit să dărâmăm aceste regimuri corupte, iar acum sarcina noastră principală este să ne consolidăm justiția și sistemele de aplicare a legii. Ne-am angajat să facem acest lucru, însă rezolvarea unui capăt al problemei nu face ca problema să dispară.

Un sistem, în care infractorii extrag bogăție și active din țări cu instituții slabe, stochează acest capital în off-shore-uri și apoi își găsesc un refugiu sigur în alte state este și nedurabil, și nedrept. Elaborarea unor reguli internaționale care să asigure recuperarea activelor ar putea aduce mai multă echitate pe scena globală și ar face dreptate statelor mai slabe”, a declarat Maia Sandu, citată de tv8.md.

Maia Sandu a mai precizat că este indispensabilă unirea eforturilor în vederea combaterii spălării banilor și investigării fluxurilor financiare ilicite.

„Să folosim mai bine instrumentele de confiscare a activelor și să lucrăm împreună pentru a suprima criminalitatea organizată. Amploarea acestei provocări este atât de mare, încât avem nevoie de implicarea serioasă a tuturor actorilor internaționali și naționali. Avem nevoie de un răspuns colectiv eficient pentru a proteja democrația”, a mai menționat președinta Republicii Moldova, de la tribuna ONU.

„Forțele ruse trebuie să se retragă complet iar muniția de la Cobasna trebuie îndepărtată sau distrusă”

Sandu a reiterat poziția Republicii Moldova referitor la „retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse”.

„În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers”, a spus Maia Sandu.

Președinta a subliniat că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace și că rămâne ferm dedicat identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană. Soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.

„De asemenea, vom continua să promovăm măsuri de consolidare a încrederii, cu un accent puternic pe protejarea drepturilor și libertăților fundamentale în regiunea transnistreană – o problemă urgentă pentru țara mea”, a mai precizat Sandu.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.