Șeful Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a fost demis

0
341

Octavian Berceanu a fost eliberat luni din funcția de comisar general al Gărzii de Mediu, potrivit unui ordin semnat de premierul Florin Cîțu. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

„Mulțumesc colegilor din GNM pentru ca au produs, in 6 luni cat am lucrat impreuna, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Garzii Nationale de Mediu”, a scris Berceanu pe pagina de Facebook.

Berceanu era ultimul dintre secretarii de stat propuși de USR-PLUS rămas în funcție.

„Indirect, probabil (l-a deranjat) faptul că am avut păreri destul de des”, a spus Berceanu la Digi24.

Berceanu a mai spus că, până să preia el conducerea Gărzii de Mediu, comisarii „au lucrat sub presiune și control politic”.

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.