DIICOT: Jumătate de tonă de cocaină, în valoare de 25 de milioane de euro, descoperită în Ilfov

0
264

Jumătate de tonă de cocaină, ce valorează pe piața drogurilor aproape 25 de milioane de euro, a fost descoperită într-un depozit din județul Ilfov.

 Drogurile erau depozitate în baxuri de banane. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că respectiva cantitate de cocaină ar fi ajuns pe teritoriul României, într-un transport de aproximativ 20 de tone de banane, de proveniență Columbia, achiziționat dintr-un stat al Uniunii Europene.

„La data de 26 iulie 2021, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității  Organizate București, împreună cu procurorii D.I.IC.O.T. – Structura Centrală, au descoperit,  într-un depozit din județul Ilfov, 503 kilograme de cocaină, disimulată în 35 de baxuri de banane”, transmite IGPR

În cauză, se efectuează investigații, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de  Legea 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.