Ministrul Fondurilor Europene: 3,4 miliarde de euro din PNRR riscă suspendarea

Foto: Profimedia
România riscă suspendarea a 3,4 miliarde de euro din PNRR pentru neîndeplinirea unor jaloane, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru-Mihai Ghigiu, a anunțat într-o conferință de presă că estimările interne ale ministerului indică o încasare de doar 3 miliarde de euro din cele 6,4 miliarde de euro solicitate prin ultimele două cereri de rambursare (5 și 6) din Programul Național de Redresare și Reziliență.
Din totalul alocat României de 20,1 miliarde de euro după renegocieri, statul a atras până acum 13,27 miliarde de euro. Diferența de 3,4 miliarde de euro ar urma să intre într-o zonă de suspendare dacă Comisia Europeană confirmă neîndeplinirea jaloanelor și a reformelor asociate.
„România, după cele trei renegocieri, a rămas la o sumă de 20,1 miliarde de euro acordate prin PNRR. Până la acest moment, România a atras 13,27 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că undeva aproximativ 6,4 miliarde de euro ar trebui să fie atrase prin ultimele două cereri depuse, cererile de rambursare 5 şi 6.
Din păcate, situaţia la acest moment nu este nici pe departe extrem de optimistă. Estimăm, şi insist pe acest cuvânt, estimăm că, după analiza Comisiei, probabil România va încasa, într-o primă fază, aproximativ 3 miliarde de euro. Deci, din cele 6,4 miliarde de euro grant şi împrumut, din estimările noastre interne şi din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de la Comisia Europeană, estimăm că vom încasa 3 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de suspendare, să îi zic aşa.”
Cererea de rambursare 5, în valoare de 2,08 miliarde de euro, include șase jaloane cu probleme dintr-un total de 75. Cererea 6, cea mai mare depusă de România până acum, valorează 4,35 miliarde de euro și conține 104 jaloane și ținte, dintre care 32 au risc de penalizare sau de neîncasare a sumelor aferente.
Probleme la AMEPIP
Ghigiu a identificat trei categorii principale de situații care generează aceste pierderi. Prima vizează reformele și jaloanele neîndeplinite. A doua categorie include investițiile finalizate, dar pentru care lipsesc documentele justificative necesare demonstrării îndeplinirii țintelor. A treia categorie se referă la calitatea datelor raportate.
Ministrul a acuzat Agenția de Management al Întreprinderilor Publice (AMEPIP) că a transmis Comisiei Europene date contradictorii și indicatori diferiți față de cei asumați inițial. El a menționat că, în cadrul Consiliilor de Administrație ale companiilor de utilități publice locale, agenția a raportat procente bazate pe Oficiul Registrului Comerțului, în timp ce Comisia se aștepta la date privind ocuparea reală și permanentă a locurilor.
„Propun să vedem rezultatele. Ce vă pot spune din aceste mai puţin de două săptămâni de mandat este că, deşi colegii mei din zona tehnică de la minister au făcut o serie de recomandări către AMEPIP, AMEPIP s-a încăpăţânat să păstreze aceleaşi date şi chiar să le transmită Comisiei Europene, deşi sfatul nostru a fost să revizuiască o parte a datelor, plecând de la atât experienţa noastră, cât şi de la discuţiile pe care le-am avut cu Comisia la care, bineînţeles, şi AMEPIP-ul a fost parte.
Dacă vom avea o penalizare, cineva de la AMEPIP va trebui să îşi asume această răspundere. Orice instituţie este condusă de un ministru, de un preşedinte, de un secretar de stat, prima răspundere aparţine şefului instituţiei.”
Ministrul a precizat că personalul MIPE și al celorlalte ministere lucrează împreună cu partea tehnică a Comisiei Europene pentru clarificarea situației. Documente revizuite vor fi transmise instituției europene până pe 6 noiembrie, inclusiv.
Se așteaptă ca la data de 20 noiembrie Comisia Europeană să decidă care sunt jaloanele îndeplinite sau parțial îndeplinite și să comunice sumele aferente. România ar urma să încaseze aceste fonduri până la finalul anului 2026.
Pentru țintele neîndeplinite din cauza lipsei documentelor justificative, ministerul va continua demersurile în următoarele două luni de la comunicarea deciziei, cu scopul de a atrage o parte din sumele suspendate în primăvara anului 2027.
Ghigiu a adăugat că, împreună cu Ministerul Finanțelor, se vor identifica variante de finanțare pentru finalizarea proiectelor PNRR aflate într-un stadiu avansat, fie prin realocarea fondurilor pe alte instrumente europene, în limitele legii, fie din bugetul de stat.
Urmărește știrile Mediafax și pe Google News




























