Actualitate· 2 min citire

Un senator liberal a fost pus sub control judiciar de DNA

Un senator liberal a fost pus sub control judiciar de DNA

Un senator liberal a fost pus sub control judiciar de DNA

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 22 iul. 2021, 16:01

Senatorul PNL Eugen Pîrvulescu a fost pus sub control judiciar de DNA. Acesta este acuzat că ar fi cerut membrilor unor comisii de la Serviciul Județean de Ambulanță Teleorman să îi dea subiectele la concursuri organizate pentru posturi de asistent medical și șofer.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 22 iulie, a inculpatului Eugen Pîrvulescu, senator în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unei formațiuni politice, pentru folosire a influenței sau autorității de către o persoană ce deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu și-ar fi folosit influența pe care o avea în calitate de președinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă membrii comisiilor de concurs constituite de conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Teleorman, solicitându-le în mod repetat, atât direct, cât și prin intermediul unei alte persoane, să elaboreze și să-i remită seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical și șofer autosanitară II", a transmis, joi, DNA.

De asemenea, el le-ar mai fi cerut membrilor comisiilor să favorizeze candidații indicați de el și la proba practică/interviu, cu scopul de a obține foloase necuvenite pentru aceștia din urmă (promovarea concursurilor și angajarea pe posturi remunerate).

Sursa: Adevarul Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate