Un profesor din Buzău, trimis în judecată pentru că a sărutat o elevă pe gură la Școala din comuna Merei, în vara anului trecut, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare.
Un profesor din Buzău, trimis în judecată pentru că a sărutat o elevă pe gură la Școala din comuna Merei, în vara anului trecut, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare.
Decizia definitivă a Curții de Apel Ploiești respinge ca nefondat apelul profesorului Ștefan Nedelcu, care a contestat decizia magistraților Judecătoriei Buzău care îl condamnau în luna decembrie a anului 2021 la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru agresiune sexuală.
”Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul Nedelcu Ștefan, împotriva sentinței penale nr.1161/17.12.2021 a Judecătoriei Buzău. În baza art. 275 al.2 Cod pr. penală, obligă apelantul - inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă”, se arată în încheierea Curții de Apel Ploiești.
Decizia magistraților este definitivă.
În luna iunie a anului 2021, profesorul de 54 de ani, care preda biologia la școala din comuna Merei, județul Buzău, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de agresiune sexuală, după ce ar fi sărutat o fetiță de 12 ani, în timp ce se afla în clasă gestul acestuia fiind surprins de camerele de supraveghere.
Ulterior, cadrul didactic a fost trimis în judecată, iar în decembrie Judecătoria Buzău a dat o primă sentință prin care acesta era condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
Sursa: Mediafax