Actualitate· 2 min citire

Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv după ce și-a agresat soția cu securea

Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia cu securea

Un bărbat din Iași a fost arestat preventiv după ce şi-a agresat soţia cu securea

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 7 feb. 2022, 17:02

Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a agresat soția de mai multe ori, iar apoi a încălcat ordinul de protecție, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femei.

Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a agresat soția de mai multe ori, iar apoi a încălcat ordinul de protecție, care îi interzicea să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femei.

Bărbatul și-a agresat soția cu securea. Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a transmis, luni, printr-un comunicat de presă, că procurorii au propus arestarea preventivă a unui bărbat, pentru comiterea infracțiunilor de violență in familie, amenințare și încălcarea ordinului de protecție.

Anchetatorii au stabilit că, în zilele de 16 decembrie și 18 decembrie, bărbatul și-a agresat soția, “în sensul că a lovit-o cu palmele și cu pumnii la nivelul feței și a corpului, cauzându-i leziuni ce nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate, iar cu coada unei securi a lovit-o peste mâini și picioare”.

”De asemenea, inculpatul a încercat să o lege pe vătămată cu o funie de mâini și picioare și a amenințat-o cu acte de violență, provocându-i acesteia o stare de temere profundă”, au transmis procurorii.

De asemenea, la data de 30 ianuarie, el și-a lovit soția cu palmele în zona feței și cu picioarele în zona coapsei.

Bărbatul a încălcat ordinul de protecție, care fusese emis la data de 22 decembrie, în perioada 28 ianuarie – 1 februarie și în zilele de 2 și 3 februarie, a revenit la domiciliul comun cu soția sa și a provocat scandal, deși era obligat să păstreze o distanță de 100 de metri față de femeie.

El a fost prezentat Judecătoriei Răducăneni care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate