Actualitate· 2 min citire

Schimbare radicală la Petrotel Lukoil Ploiești: Toți rușii au fost demiși și a fost numit un director ucrainean

Schimbare radicală la Petrotel Lukoil Ploieşti: Toţi ruşii au fost demişi şi a fost numit un director ucrainean

Schimbare radicală la Petrotel Lukoil Ploieşti: Toţi ruşii au fost demişi şi a fost numit un director ucrainean

Mediafax
Scris de Mediafax Publicat: 20 apr. 2023, 11:01

Rafinăria Petrotel Lukoil și-a concediat membrii ruși din conducere, cu două luni înainte de finalizarea mandatelor.

Rafinăria Petrotel Lukoil și-a concediat membrii ruși din conducere, cu două luni înainte de finalizarea mandatelor.

Consiliul de Supraveghere al rafinăriei Petrotel Lukoil din Ploiești a înlocuit patru dintre cei cinci membri ai directoratului, structura de conducere executivă a companiei.

Au fost înlocuiți din directorat rușii Aleksei Kovalenko (director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil), Olga Kuzina (director economic și financiar), Alexey Vointsev (director de livrări) și Kuzma Oligov (director de personal).

Se pare că înlocuirile au fost decise cu două luni înainte de finalizarea mandatelor celor schimbați din funcții. Singurul membru al directoratului păstrat din vechea structură a fost românul Dan Dănulescu, care a preluat funcția de director general executiv și președinte al directoratului Petrotel Lukoil. El a rămas și cu unica funcție anterioară, cea de inginer-șef.

Ceilalți membri noi, români, ai directoratului sunt Dorel Duțu (contabil-șef al Petrotel din anul 2001), Adrian Negoiță (director de producție, în companie din 2013) și Ion Mura (director economic și financiar, timp de 21 de ani director adjunct la Lukoil Republica Moldova, transferat în 2021 în România).

Cel de-al patrulea nume nou din directoratul Petrotel Lukoil este cel al ucraineanului Oleksii Bibik, care a fost numit director de resurse umane, el primind permis de ședere în România din partea autorităților de la București, potrivit profit.ro.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate