''În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 21 de apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor'', potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont.
Cele mai multe apeluri au fost pentru salvatorii montani din Mureș, Brașov, Neamț și Gorj.
În cazul acestor intervenții au fost salvate 20 de persoane.
Dintre acestea, 7 au fost predate Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital, iar o persoană a fost dusă cu elicopterul SMURD la o unitate medicală.
S-au primit și 29 de apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.
AGERPRES