Războiul din Ucraina favorizează fabricarea ilicită de droguri, conform unui avertisment lansat, luni, de ONU, conform AFP
„Informațiile din Orientul Mijlociu și Asia de Sud-Est par să arate că situațiile de conflict ar putea funcționa ca un magnet pentru fabricarea de droguri sintetice, care pot fi fabricate, de fapt, oriunde. Acest efect poate fi și mai puternic când zona de conflict se află în apropierea unor piețe mari de consumatori”, subliniază Biroul ONU împotriva drogurilor și criminalității (UNODC) în raportul său anual.
Înainte de invazia rusă, Ucraina dispunea de un număr tot mai mare de laboratoare de amfetamină, precizează experta Angela Me, intervievată de AFP.
Aproape 80 au fost destructurate în 2020, comparativ cu 17 în 2019.
Această capacitate de producție „s-ar putea extinde dacă războiul persistă. Nu mai există poliție pentru a opri activitatea laboratoarelor”, explică Angela Me.
De asemenea, războiul poate „perturba rutele de trafic”, notează raportul, care menționează un posibil declin în Ucraina de la începutul lui 2022.
Angela Me face apel de asemenea la monitorizarea situației din Afganistan, care a produs anul trecut 86% din opiul la nivel mondial.
În aprilie, liderul suprem al talibanilor a ordonat interzicerea cultivării macului.
„Trebuie să vedem dacă acest lucru va duce la o reducere semnificativă”, subliniază experta, sau dacă, dimpotrivă, culturile ilegale se vor dezvolta din cauza deteriorării condițiilor socio-economice din această țară.
Orice schimbare va avea „repercusiuni asupra aproape tuturor regiunilor din lume”, atenționează ONU.
Aproximativ 284 de milioane de persoane din lume - una din 18 în categoria de vârsta 15-64 de ani - au consumat droguri în 2020, ceea ce înseamnă cu 26% mai mult decât în urmă cu un deceniu.
Un alt motiv de îngrijorare evidențiat în raport este că producția de cocaină a atins un nou record, fiind de 1.982 de tone în 2020.
Raportul UNODC, care este o „evaluare preliminară”, se bazează pe informații pe care organizația le-a adunat de la statele membre, de la propriile filiale și din analiza de surse deschise, media și rapoarte instituționale.
Sursa: Libertatea Zilei