Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat, luni, că situație școlilor private a fost remediată, acestea fiind obligate să suspende activitatea cu prezență fizică. Secretarul de stat a explicat că, pentru limitarea pandemiei, nu se poate impune unităților private să intre în vacanță, acestea având posibilitatea de a face acest lucru sau cursuri online.
”La nivelul școlilor private - că acesta a fost unul dinte subiectele importante de clarificat (...) ele au fost prevăzute în hotărârea CNSU de data trecută, nu s-a translatat în Hotărârea de Guvern. Hotărârea de acum prevede că activitatea fizică se suspendă (...)în unitățile private de învățământ. Prezența fizică este interzisă, nimeni nu-i oprește să facă online, dar nu cu prezență fizică în școală”, a declarat, luni, șeful DSU.
Rad Arafat a precizat că decizia intră în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial.
Șeful DSU apreciază că nu este vorba despre discriminare, ci despre o altă abordare a situației.
Arafat a precizat că, pentru limitarea pandemiei, autoritățile pot suspenda prezența fizică în unități, dar derularea orelor online nu are impact asupra îmbolnăvirilor.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ private, inclusiv în cele 21 de școli care funcționează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricțiile de luni. În acest mod s-a creat confuzie.
Sursa: Libertatea Zilei