Procurorii Direcției Naționale Anticorupție fac, marți, percheziții la două adrese din București, între care sediul Poliției Române, într-un dosar în care se fac cercetări privind presupuse fapte asimulate celor de corupție la achiziționarea de echipamente pentru dotarea polițiștilor.

Reprezentanții IGPR au precizat că instituția pune la dispoziția celorlalte autorități documentele necesare.
”Poliția Română sprijină toate activitățile de verificare, derulate de instituțiile cu atribuții în domeniu. Pentru aflarea adevărului și clarificarea cât mai rapidă a situației de fapt, ca de fiecare dată, instituția pune la dispoziția celorlalte autorități documentele necesare”, au transmis reprezentanții IGPR.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în anul 2020, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică privind achiziționarea unor echipamente pentru dotarea poliției naționale”, a transmis DNA.
Marți, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se fac percheziții domiciliare în două locații situate în municipiul București, din care una reprezintă sediul unei instituții publice.
Potrivit G4Media, care citează surse oficiale, instituția vizată este Poliția Română.
Sursa: Adevarul Zilei