Actualitate· 2 min citire

Locuiești în chirie? Iată ce trebuie să declari la recensământ

Locuiești în chirie? Iată ce trebuie să declari la recensământ

Locuiești în chirie? Iată ce trebuie să declari la recensământ

Mediafax
Scris de Mediafax Publicat: 28 mar. 2022, 14:37

Chiriașul este cel care trebuie să declare la recensământ caracteristicile locuinței în care trăiește, a explicat președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei.

Chiriașul este cel care trebuie să declare la recensământ caracteristicile locuinței în care trăiește, a explicat președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei.

Reprezentantul INS a precizat, luni, într-o conferință de presă, că aceasta este una dintre cele mai frecvente întrebări cu privire la felul în care se completează chestionarele pentru recensământul populației și al locuințelor în 2022.

"O întrebare frecventă a fost legată de ce să scrie la locuință în situația în care este chiriaș: cine trebuie să o declare, proprietarul sau chiriașul? Chiriașul este cel care trebuie să declare caracteristicile locuinței respective. Ba mai mult, nu există nicio relație între proprietarul locuinței respective și cel care locuiește efectiv în clădirea respectivă", a afirmat Tudorel Andrei.

Președintele INS a subliniat că datele culese în cadrul recensământului nu sunt transmise către Fisc.

"Evident că dacă cineva ar fi interesat să afle date privind valoarea, impozitul, se poate adresa la DITL (Direcția de Impozite și Taxe Locale, n.r.), dar în niciun caz datele (culese la recensământ, n.r.) nu pot fi folosite pentru impozitare sau în alte scopuri decât cele statistice. (...) Nimeni nu impozitează pe baza datelor culese la recensământ. În statistică, niciodată datele nu sunt folosite în alte scopuri decât cele statistice. Cel mai bun exemplu: să vină o persoană care a participat la recensămintele 1992, 2002, 2011, și să spună că datele persoanei sau gospodăriei respective au fost date la Fisc. Dacă există, eu unul plec din această instituție. Vă asigur că așa ceva nu se întâmplă. Datele au intrat în statistică și nu au mai ieșit niciodată la nivel individual. În statistică există niște reguli foarte stricte. (...) Vrem din 2024 să calculăm an de an populația rezidentă până la nivel de localitate", a menționat Tudorel Andrei.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate