Actualitate· 4 min citire

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni

Scris de Daniel Onescu Publicat: 24 nov. 2022, 08:49

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Riga, că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a țării noastre

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Riga, că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a țării noastre.

„România e pregătită de 11 ani. Acest lucru a fost demonstrat acum 11 ani. Totuși, anii au trecut și am reluat cu insistență solicitările pentru a finaliza acest demers. Au existat în spațiul european câteva solicitări care se refereau la noi. Una a fost să fie terminat, finalizat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri, când Comisia Europeană a decis că s-a terminat MCV, fiindcă România a a atins toate obiectivele. A doua chestiune a fost ridicată de mai multe voci - oare România mai e pregătită să adere la Schengen? A existat o misiune de evaluare la care au fost experți. Au venit, au verificat și au scris un raport nu pozitiv, ci foarte pozitiv. S-a dorit pe anumite sectoare încă o aprofundare a acestei verificări. Raportul este foarte pozitiv și îndeplinim toate, toate cerințele pentru a deveni parte a Schengen”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declarație de presă comună susținută, miercuri la Riga, cu președintele Republicii Letonia, Egils Levits.

Șeful statului a adăugat că sunt politicieni din Austria care au ridicat problema aderării României la Schengen din cauza că țara noastră are un număr mare de migranți care ajung în centrul Europei fără a fi controlați la frontierele externe ale UE.

„România nu a fost, nu e și nu va fi o țară care generează migrația sau permite migrația necontrolatră. Am auzit și eu că partea austriacă a venit cu niște date care, după părerea noastră, trebuie să fie foarte atent verificate. Repet, prin România nu a existat, nu există și nu va exista un flux migratoriu necontrolat. Noi știm de unde vin migranții și pe unde trec și în discuții între experți aceste lucruri vor fi explicate și părții austriece. Cert este că nu prin România vin acești migranți care creează îngrijorări pe care le putem înțelege în Austria. Ruta balcanică e problematică. Noi am luat toate măsurile. România nu e parte a rutei balcanice de migranție necontrolată. România are potențial, are capacitatea de a veni în sprijinul austriecilor pentru a domoli acest flux”, a mai precizat președintele Iohannis.

Președintele României a adăugat că ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, va merge la Viena pentru a avea întrevederi și discuții tehnice cu omologul austriac.

„Cred că s-a vehiculat prea repede termenul de 8 decembrie ca un fel de termen final ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată. Interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forțăm un vot care nu este, poate, cel așteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Șansele României sunt relativ bune. Avem șanse bune să fim acceptați în spațiul Schengen, dar nu există o garanție pentru asta. Sunt state membre care mai au întrebări pentru noi, pentru sistemul Schengen. Sunt întrebări legitime și noi suntem dispuși și pregătiți să dăm răspunsurile. Așa putem să răspundem prietenilor olandezi că MCV e ridicat și aceasta nu mai este o barieră. Nu avem flux migratoriu. Asta pentru prietenii austrieci. Iar cei din Suedia care au avut întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea polițienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiți, așa psihic. Suntem pregătiți cu oameni și au existat până acum programe cu rezultate bune. Suntem dispuși să le extindem. (...) Este de dorit ca, până la Consiliul JAI, toate aceste întrebări să primească răspuns și să existe o înțelegere. Însă vreau să fiu foarte clar - dacă din varii motive nu vom reuși până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni, până când toate întrebările primesc răspunsuri clare și corecte și toată lumea va fi convinsă că nu suntem o vulnerabilitate, ci am fi un câștig real pentru spațiul Schengen”, a concluzionat șeful statului.


Sursa: Mediafax

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate