Actualitate· 2 min citire

Directorul din CNAIR, arestat sub acuzația de luare de mită

Directorul din CNAIR, arestat sub acuzaţia de luare de mită

Directorul din CNAIR, arestat sub acuzaţia de luare de mită

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 24 oct. 2022, 10:52

Contractul de muncă al directorului Florea Dascălu din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), arestat sub acuzația de luare de mită, a fost suspendat.

Contractul de muncă al directorului Florea Dascălu din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), arestat sub acuzația de luare de mită, a fost suspendat.

Luni, 24.10.2022, conducerea CNAIR  a luat decizia  suspendării contractului de muncă al domnului Florea Dascălu care a fost arestat preventiv pentru fapte de corupție, în urma unei acțiuni a DNA Timis, a transmis compania.

" Am toleranță zero pentru orice faptă de corupție, iar legea trebuie aplicată indiferent de funcția și de calitatea persoanelor vizate. Prezumția de nevinovăție trebuie, de asemenea, respectată, însă în situații în care dovezile sunt evidente, voi lua toate măsurile ce se impun." a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Judecătorii de la Tribunalul Timiș au decis duminică seară arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a directorului Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din CNAIR, Florea Dascălu.

Acesta este acuzat de luare de mită și trafic de influență în formă continuată. Decizia a fost luată după mai bine de două ore de audieri.

Conform procurorilor,  în perioada mai – 22 octombrie 2022, Florea Dascălu, în calitatea sa de director, ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani și alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să își exercite influența pe care o avea asupra unor funcționari publici și privați, promițând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activității comerciale a administratorului respectiv (câștigarea de contracte și lucrări de estetică rutieră și deszăpezire). Tot în contul sumei menționate și al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziția aceluiași administrator mai multe date nedestinate publicității, informații menite să îi asigure câștigarea unor licitații organizate de CNAIR.

”Astfel, pentru demersurile descrise, suspectul Dascălu Florea ar primit, în data de 07.05.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 2.060 lei, în data de 12.07.2022 suma de 10.000 lei, iar în data de 22.10.2022 suma de 10.000 lei și foloase necuvenite în cuantum de 5.000 lei, în ultima împrejurare procurorii constatând săvârșirea infracțiunii flagrante”, precizează DNA.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Mediafax și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate