Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași redeschide secția ATI, la 10 luni după moartea a 7 copii

0
8

Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” din Iași se pregătește de redeschiderea aproape completă, după zece luni în care a funcționat la capacitate minimă. Măsura vine în urma focarului de Serratia marcescens din toamna anului 2025, asociat cu decesul a șapte copii.

Unitatea a trecut prin transformări majore pentru a respecta normele de siguranță impuse de Ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică. Cea mai importantă modificare a fost montarea, în fiecare salon, a chiuvetelor medicale din inox cu acționare la genunchi sau picior, absența acestora fiind principala deficiență semnalată de autorități.

Numărul de paturi a fost redus de la 44 la 33, pentru a respecta distanțele minime obligatorii dintre paturi și amplasarea corectă a punctelor de igienă. În perioada de restricție, secția a funcționat cu doar 16 paturi; acum capacitatea se dublează. Cele 11 paturi rămase vor fi trecute în conservare, iar pe viitor se intenționează extinderea la etajul al doilea pentru a reveni la capacitatea inițială.

Dosarul de redeschidere se află la Ministerul Sănătății din aprilie. Conducerea spitalului, prin managerul interimar Gheorghe Diaconu, așteaptă avizul final în această săptămână. După aprobare, secția ar putea fi reactivată complet în cel mult șapte zile, în urma unei ultime dezinfecții generale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.