Opt județe sunt sub cod galben de vânt puternic

0
7
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru opt județe din nord-estul și estul României. Atenționarea este valabilă pe 28 iulie, între orele 10:00 și 20:00.

În estul Moldovei, vântul va avea temporar intensificări, cu rafale de 50-70 km/h. Cele mai puternice intensificări sunt prognozate în zona Carpaților de Curbură, unde vitezele vor ajunge la 70-90 km/h. Vântul va sufla mai tare și în centrul Moldovei, estul Transilvaniei, nordul Dobrogei și vestul Olteniei, însă aceste regiuni nu se află sub cod galben. Aici sunt așteptate rafale de aproximativ 45-50 km/h.

Căldură și posibile ploi în București

În Capitală, vremea va fi călduroasă, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 32 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când sunt posibile averse slabe și descărcări electrice. Cantitățile de apă vor fi reduse, între 1 și 5 litri pe metrul pătrat, iar vântul va sufla slab până la moderat. Bucureștiul nu se află sub incidența niciunei atenționări meteorologice în intervalul 27 iulie, ora 12:00 – 28 iulie, ora 20:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.