Forţele navale ucrainene au primit certificarea NATO pentru a conduce forţe multinaţionale pentru contramăsuri anti-mine

0
8

Forţele navale ucrainene au anunţat vineri că au primit pentru prima dată certificarea NATO pentru a conduce forţe multinaţionale de aplicare a unor contramăsuri împotriva minelor, după ce au încheiat Evaluarea NATO Nivel 2 (NEL-2) în timpul exerciţiului Sea Breeze 2026, relatează agenţia de ştiri turcă Anadolu.

Certificarea îi atestă Ucrainei o capabilitate recunoscută de NATO de a comanda forţe multinaţionale de aplicare de contramăsuri împotriva minelor, precum şi de a opera alături de Grupurile permanente ale NATO de contramăsuri pentru mine şi de a efectua o gamă întreagă de misiuni pe mare, au anunţat Forţele navale pe Facebook.

Potrivit sursei citate, sediul Primei divizii de contramăsuri împotriva minelor a încheiat evaluarea NEL-2 şi a primit rating ‘Mission Capable’ (Capabilă de misiune), certificând unitatea pentru a participa în operaţiuni ale Alianţei după standardele NATO.

Această realizare a fost obţinută după trei ani de instruire în timpul războiului împotriva Rusia, personalul adoptând doctrine şi proceduri ale NATO în pofida conflictului în desfăşurare, au adăugat forţele navale ucrainene.

Acestea au mai precizat că această certificare întăreşte interoperabilitatea Ucrainei cu NATO şi va sprijini eforturile viitoare de a curăţa minele navale din Marea Neagră şi Marea Azov.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.