Scumpiri în piețe. Ce cumpără o pensionară cu 100 de lei

0
9

Pensionarii cu venituri mici ajung să vină acasă doar cu câteva legume, iar alții chiar cu plasele goale din cauza prețurilor tot mai mari. Pensiile abia dacă le mai ajung de facturi și medicamentele necesare, iar de un control la medic sau analize nici nu mai poate fi vorba. O pensionară a venit în piață cu doar 100 de lei în portofel, hotărâtă să vadă ce mai poate cumpăra pentru următoarele zile.

Roșiile, cartofii, ceapa, fructele și lactatele au ajuns să fie mult mai scumpe față de anii trecuți, iar pentru cei care trăiesc din pensii mici, fiecare leu contează.

Carnea, brânza sau alte produse considerate cândva obișnuite au devenit un lux. Pensionarii susțin că nu mai cumpără ce își doresc, ci cumpără doar ce își permit.

După ce a comparat prețurile la mai multe tarabe, femeia spune că banii abia i-au ajuns pentru câteva legume și produse strict necesare, însă cu acestea are hrana asigurată pentru câteva zile.

În timp ce prețurile continuă să urce, pentru mulți bătrâni întrebarea nu mai este ce să cumpere, ci la ce să renunțe pentru a putea trece cu bine de la o lună la alta. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.