Arestat după încălcarea repetată a ordinului de protecție emis în favoarea mamei sale

0
10

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat că ar fi încălcat în repetate rânduri restricțiile impuse printr-un ordin de protecție emis în favoarea mamei sale.

Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Răducăneni, inculpatul este cercetat pentru încălcarea, în formă continuată, a măsurilor stabilite printr-un ordin de protecție provizoriu, dar și printr-un ordin emis ulterior de instanță.

Anchetatorii susțin că, în data de 16 iunie 2026, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința mamei sale și s-ar fi apropiat la mai puțin de 50 de metri de aceasta, deși avea interdicție. Totodată, el ar fi lăsat dispozitivul electronic de supraveghere într-o anexă aflată în curtea imobilului. Restricțiile ar mai fi fost încălcate pe 19 și 20 iunie.

După emiterea ordinului de protecție de către Judecătoria Răducăneni, bărbatul s-ar fi apropiat din nou de victimă, pe 28 iunie. El a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior instanța a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile. Autoritățile precizează că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.