Donald Trump blochează retragerea unor trupe americane din Europa. România, vizată de planul Pentagonului

0
7

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a blocat un plan propus de secretarul Apărării, Pete Hegseth, care prevedea reducerea suplimentară a prezenței militare americane în Europa, inclusiv prin măsuri ce ar fi vizat și România.

Potrivit publicației The Wall Street Journal, citată de agenția bulgară Novinite, propunerea urma să fie prezentată în cadrul reuniunii liderilor militari NATO desfășurate luna trecută la Bruxelles.

Surse apropiate discuțiilor susțin că planul depășea măsurile analizate anterior și includea anularea desfășurării unei brigăzi blindate în Polonia, precum și retragerea unei brigăzi de infanterie din România.

Inițiativa a fost însă analizată de secretarul de Stat Marco Rubio, care ocupă și funcția de consilier pentru securitate națională al președintelui, alături de alți oficiali ai administrației. În cele din urmă, Casa Albă a decis să nu aprobe anunțarea reducerilor de efective.

În locul unei decizii imediate, Pete Hegseth le-a transmis aliaților din NATO că Pentagonul va realiza o evaluare amplă a prezenței militare americane în Europa. Analiza ar urma să fie finalizată în aproximativ șase luni.

Decizia evidențiază existența unor opinii diferite în interiorul administrației americane cu privire la viitorul dispozitivului militar al SUA pe continentul european și la rolul acestuia în cadrul Alianței Nord-Atlantice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.