Procurorii din Constanța acuzați de corupție, în fața judecătorilor din Constanța. Vor afla dacă vor fi arestați preventiv

0
9

Teodor Niță și Gigi Valentin Ștefan, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sunt prezentați joi în fața magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă, într-un dosar care vizează fapte de corupție și trafic de influență, potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS.

UPDATE – Procurorii acuzați de corupție, aduși cu duba la instanță

Procurorii Gigi Valentin Ștefan și Teodornița află chiar la această oră dacă vor primi mandate de arestare preventivă. Cei doi magistrați au fost aduși cu duba la Curtea de Apel București, după ce au fost reținuți pentru 24 de ore într-un dosar care vizează fapte grave de corupție. Unul dintre procurori era încătușat, în timp ce celălalt nu avea cătușe, deoarece se sprijinea într-un baston.

Cei doi procurori de la Parchetul Curții de Apel Constanța sunt acuzați de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, unul dintre magistrați ar fi intervenit în favoarea unui om de afaceri, iar celălalt ar fi primit sume importante de bani pentru a influența soluții în dosare.

Dosarul vizează suspiciuni de trafic de influență și alte fapte de corupție

Cei doi au fost reținuți în noaptea de joi spre vineri de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală, potrivit informațiilor apărute în presă.

Ancheta a devenit publică pe 13 mai 2026, când procurorii au anunțat punerea în executare a 13 mandate de percheziție domiciliară. Potrivit informațiilor oficiale, perchezițiile au avut loc atât la locuințele unor persoane fizice, cât și la sediile unor instituții publice, într-un dosar în care sunt investigate infracțiuni de trafic de influență și alte fapte de corupție presupus comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026.

Procurorii spun că sunt vizate mai multe persoane

Anchetatorii au transmis că în dosar sunt vizate mai multe persoane față de care există „suspiciuni rezonabile” privind implicarea în activitatea infracțională cercetată.

„Perchezițiile au fost realizate la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor instituții publice, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, precum și alte infracțiuni de corupție, comise în perioada decembrie 2025 – mai 2026”, au transmis procurorii.

Ancheta este în desfășurare, iar magistrații ÎCCJ urmează să decidă dacă admit cererea de arestare preventivă formulată de procurori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.