DE CE A FOST INTERNAT ION ILIESCU. PRECIZĂRILE SRI

0
14

Ion Iliescu, fost președinte al României, a fost internat luni la Spitalul Serviciului Român de Informații – Agrippa Ionescu, din Capitală. În vârstă de 95 de ani, acesta a ajuns la unitatea medicală pentru mai multe investigații, după ce a acuzat dificultăți respiratorii.

Potrivit informațiilor oficiale transmise de SRI, Ion Iliescu se află internat în secția de terapie intensivă, însă starea sa este stabilă în prezent.

Fostul șef al statului se confruntă de mai mulți ani cu diverse probleme de sănătate. În 2019, a fost internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, unde a suferit o intervenție la inimă.

Mai devreme, în mai 2005, i-au fost montate cinci stenturi la spitalul Fundeni, în urma unui puseu de tensiune provocat de o hipertensiune cronică și o cardiopatie ischemică. Doi ani mai târziu, în 2007, a fost supus unei noi intervenții, de această dată la Paris, după ce medicii au descoperit o arteră blocată. I s-a implantat atunci al șaselea stent.

În prezent, Ion Iliescu se află sub supravegherea medicilor la Spitalul Agrippa Ionescu, iar echipa medicală monitorizează cu atenție evoluția stării sale de sănătate.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.