LIGA CAMPIONILOR: REAL MADRID O ÎNVINGE PE ATLETICO LA PENALTYURI ȘI MERGE ÎN SFERTURILE COMPETIȚIEI | VIDEO

0
13

Real Madrid s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o la loviturile de departajare pe Atletico Madrid, miercuri seară, în deplasare, în manşa secundă a optimilor de finală.

După 90 de minute și alte 30 de prelungiri, scorul a fost 1-0 pentru Atletico Madrid.

Trupa antrenată de Diego Simeone a marcat în primul minut al partidei prin Conor Gallagher, la o fază la care mingea a mai trecut și pe la Rodrigo De Paul și Giuliano Simeone (fiul antrenorului Diego Simeone).

În minutul 70, Real Madrid putea egala prin Vinicius Junior, din penalty, însă execuția acestuia s-a dus mult pe lângă poartă. Lovitura de pedeapsă fusese obținută de Kylian Mbappé.

Cum partida tur se terminase 2-1 pentru Real Madrid, s-a trecut la loviturile de departajare.

Gol marcat din lovitură de la 11 metri, anulat la VAR

Deși a trimis mingea în poartă, golul marcat de Julián Álvarez a fost anulat după ce la VAR s-a văzut cum jucătorul lui Atletico a atins mingea cu ambele picioare la executarea loviturii de la 11 metri.

Tot de la Atletico, Marcos Llorente a trimis mingea în bară.

De la Real Madrid, singurul jucător care nu a înscris la loviturile de departajare a fost Lucas Vázquez, șutul acestuia fiind parat de portarul lui Atletico.

Real s-a impus cu 4-2 la loviturile de la 11 metri și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Celelalte rezultate ale serii:

Lille – Borussia Dormund, 1-2 (2-3 la general)

Arsenal Londra – PSV Eindhoven, 2-2 (9-3 la general)

Aston Villa – Club Brugge, 3-0 (6-1 la general)

În urma acestor rezultate, s-au mai calificat în optimi Borussia Dormund, Arsenal Londra și Aston Villa.

În faza următoare a competiției, sunt programate meciurile:

Arsenal Londra – Real Madrid

Paris Saint Germain – Aston Villa

FC Barcelona – Borussia Dormund

Bayern Munchen – Inter Milano

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.