Nicolae Ciucă: Va trebui probabil să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate. Vom trăi în continuare cu ameninţări hibride

0
35

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, că, cel mai probabil, va trebui să trăim cu o Rusie agresivă în proximitate şi că ne vom confrunta cu ameninţări hibride care vor căuta să ne slăbească. El a explicat că pentru a face faţă provocărilor nu este suficient să investim în apărare, trebuie să întărim democraţia

Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024 că România are o tradiţie pe zona de apărare pe care trebuie să o reia.  

”Avem buni specialişti, apreciaţi în zona tehnică şi de expertiză militară,  instruiţi inclusiv în cadrul NATO şi în cadrul relaţiilor bilaterale din parteneriatele strategice pe care ţara noastră le are. În al doilea rând, România a avut o tradiţie pe zona industriei de apărare pe care începe să o reia şi pe care o poate valorifica rapid.  Recent s-au făcut paşi în direcţia bună, pe care i-am încurajat şi din postura de ministru al Apărării şi din cea de premier. Mă refer la parteneriate şi contracte importante pentru industria de apărare”, a afirmat Ciucă.

El s-a referit la câteva investiţii în zona industriei de apărare. 
 
”România va avea cea mai mare fabrică de pulberi din Europa, în judeţul Braşov. Ţara noastră va construi clădirea, iar Uniunea Europeană va finanţa dotarea fabricii de pulberi, vorbind de o investiţie de aproape 400 de milioane de euro. După 20 de ani de inactivitate, fabrica de armament din Reşiţa va produce în scurt timp obuze în baza unui contract semnat de Romarm, ca o subsidiară din România a unei companii britanice. 

La începutul acestui an, Centrul de Întreţinere, Reparaţii şi Revizii pentru Elicoptere S-70 Black Hawk din cadrul societăţii Aerostar S.A. Bacău a devenit operaţional. În parteneriat cu Aerostar, Lockheed Martin analizează deja oportunităţile de a integra la Bacău servicii de suport pentru alte produse”, a punctat Nicolae Ciucă.

El a mai anunţat că România trebuie să crească specialişti în producţia de tehnică militară. 

”Nu în ultimul rând, salut anunţul companiei coreene Hanwha Aerospace, care intenţionează să înfiinţeze în România un hub industrial pentru Europa cu scopul de a furniza maşini de luptă a infanteriei în cadrul programelor de înzestrare pentru a contribui la capacităţile de apărare ale Forţelor Armate Române şi la creşterea industriei locale de armament. Pentru viitor, cred că trebuie să investim în educaţie superioară pentru a creşte specialişti în producţia de tehnică militară.  Trebuie să stimulăm importul, sau mai bine zis, transferul de know-how prin parteneriatele pe care le dezvoltăm cu statele membre NATO”, a mai declarat Nicolae Ciucă. 
 
El a reamintit că România este parte a celei mai mari alianţe militare defensive din lume. 

”România nu poate fi intimidată din punctul de vedere al securităţii, suntem parte a celei mai mari alianţe militare defensive din lume, deci partea unui sistem de descurajare foarte solid. Avem umbrela de securitate a NATO, dar trebuie să ne facem datoria cât mai bine ca parteneri ai alianţei în anii care vin. Faptul că suntem pe flancul estic al NATO ne obligă la vigilenţă mai mare  pe termen mediu şi lung.  Va trebui probabil să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate. Vom trăi în continuare cu ameninţări hibride care vor căuta să ne slăbească, să ne reducă încrederea în forţele noastre şi în parteneriatele pe care le avem. Pentru a face faţă cu bine acestei provocări pe termen lung, nu este suficient să investim doar în apărare, ci trebuie de asemenea să întărim democraţia românească. Radicalismul politic rămâne o problemă pentru România, fiindcă slăbeşte coeziunea socială. Vocile din România care atacă Uniunea Europeană,  care atacă pe aliaţii noştri occidentali, fac un serviciu Rusiei. 

Siguranţa României e o chestiune extrem de importantă, care porneşte de la responsabilitatea Forţelor politice şi a tuturor românilor”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.