Israel, în finala Eurovision, în pofida criticilor (VIDEO)

0
39

Israelul s-a calificat în finala de sâmbătă a concursului muzical Eurovision de la Malmo, în Suedia, unde mii de persoane au manifestat împotriva participării acestei ţări la competiţie pe fondul războiului din Gaza, transmite vineri AFP.

Tânăra artistă Eden Golan şi-a asigurat joi locul în finală cu piesa „Hurricane„, a cărei versiune iniţială a trebuit modificată deoarece făcea aluzie la atacul grupării islamiste Hamas care a însângerat Israelul la 7 octombrie.

Israelul se alătură astfel grupului de 26 de ţări care vor concura sâmbătă pentru a succeda Suediei în fruntea acestei competiţii urmărite de zeci de milioane de telespectatori în fiecare an.

„Sunt foarte recunoscătoare tuturor celor care ne-au votat şi ne-au susţinut”, a declarat cântăreaţa din Israel în vârstă de 20 de ani.

„Este cu adevărat o onoare să ne aflăm aici, pe scenă, să cântăm şi să ne arătăm vocea, să ne prezentăm cu mândrie”, a subliniat ea.

Israelul participă la Eurovision din 1973, concurs pe care l-a câştigat pentru a patra oară în 2018.

Vineri, ţara figura printre cele două favorite la câştigarea finalei, după Croaţia, în faţa Elveţiei, potrivit datelor centralizate de la casele de pariuri de Oddschecker.com.

Înaintea semifinalei, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Eden Golan, candidata ţării sale, „a câştigat deja”.

„Concuraţi cu mândrie şi într-o manieră admirabilă la Eurovision şi, în plus, reuşiţi să înfruntaţi cu succes un val oribil de antisemitism”, a spus oficialul într-un mesaj video adresat cântăreţei.

– Măsuri de securitate sporite –

Aproape 12.000 de persoane au manifestat joi la Malmo împotriva participării Israelului, exprimându-şi indignarea faţă de războiul din Gaza. Un nou miting este planificat pentru sâmbătă.

„Anul acesta boicotăm complet”, a declarat Cecilia Brudell, în vârstă de 31 de ani, aflată în mulţimea din care făcea parte şi activista pentru mediu Greta Thunberg.

Cu toate acestea, interpretarea piesei „Hurricane” de către Eden Golan a decurs fără probleme, joi seara, în faţa celor 9.000 de spectatori de pe Malmo Arena, exaltaţi de competiţie.

În interiorul sălii, Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), care supervizează competiţia, a interzis, ca de obicei, toate steagurile, altele decât cele ale participanţilor, şi toate mesajele politice.

Securitatea a fost, de asemenea, sporită atât pe Malmo Arena, cât şi în restul acestui oraş din sudul Suediei, care găzduieşte cea mai mare comunitate de origine palestiniană din ţară şi în care steagurile palestiniene stau alături de fanioane viu colorate.

„EBU ia toate măsurile de precauţie necesare pentru a face din acest loc o zonă sigură şi unitară pentru toată lumea”, a declarat după semifinală Eden Golan, care a fost subiectul unor ameninţări pe reţelele sociale.

Neutralitatea concursului muzical a fost zdruncinată marţi, în timpul primei semifinale, de cântăreţul suedez Eric Saade, care a purtat la mână un keffiyeh palestinian.

Un gest regretat de EBU şi de televiziunea publică suedeză SVT, care revendică caracterul apolitic al acestui eveniment popular.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.