Tenis: Jaqueline Cristian a învins-o pe Madison Keys în turul al doilea la Charleston (WTA)

0
23

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a reuşit o victorie spectaculoasă în faţa americancei Madison Keys, numărul 18 mondial, cu 3-6, 6-3, 6-3, marţi, în runda a doua a turneului WTA 500 de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 922.573 de dolari.

Jaqueline Cristian (25 ani, 83 WTA) s-a impus după două ore şi două minute în faţa campioanei din 2019 şi cap de serie numărul opt la ediţia din acest an.

Keys (29 ani, 18 WTA) a încheiat meciul cu 8 aşi şi 4 duble greşeli, în timp ce românca a comis 5 duble greşeli, dar şi-a creat 15 şanse de break, dintre care a fructificat 6.

Singurul duel anterior dintre Keys şi Cristian s-a consumat în 2022, în turul al doilea la Australian Open, americanca impunându-se cu 6-2, 7-5.

Pentru Jaqueline Cristian a fost a doua victorie contra unei adversare din Top 20, după ce a învins-o în 2022 pe Elena Rîbakina, la Doha.

Românca şi-a asigurat un cec de 11.190 de dolari şi 60 de puncte WTA, urmând să joace în optimile de finală contra unei alte americance, Emma Navarro (cap de serie numărul zece) sau Katie Volynets.

În alt meci din primul tur, românca Gabriela Lee (fostă Talabă) a fost întrecută de americanca Ashlyn Krueger (19 ani, 73 WTA), cu cu 7-6 (7/0), 6-3, după o oră şi 43 de minute.

Lee (28 ani, 312 WTA), venită din calificări, s-a ales cu 5.540 de dolari şi 26 de puncte.

Ashlyn Krueger s-a impus cu 6-2, 6-2 la singura lor confruntare anterioară, anul trecut, în optimi la Charlottesville (Virginia).

Tot în primul tur, italianca Elisabetta Cocciaretto a învins-o pe românca Ana Bogdan cu 2-6, 6-1, 7-6 (8/6).

Alte rezultate înregistrate marţi la Charleston:
turul I
Elisabetta Cocciaretto (Italia) – Ana Bogdan (România) 2-6, 6-1, 7-6 (8/6)
Taylor Townsend (SUA) – Sofia Kenin (USA) 6-3, 6-3
Ashlyn Krueger (SUA) – Gabriela Lee (România) 7-6 (7/0), 6-3
Caroline Dolehide (SUA) – Kayla Day (SUA) 6-3, 0-6, 6-4
Astra Sharma (Australia) – Arina Rodionova (Australia) 6-4, 6-1
Sloane Stephens (SUA) – Magdalena Frech (Polonia) 6-0, 6-2
Danielle Collins (SUA) – Paula Badosa (Spania) 6-1, 6-4
Turul II
Jessica Pegula (SUA/N.1) – Amanda Anisimova (SUA) 3-6, 6-4, 7-6 (7/3)
Magda Linette (Polonia) – Daiana Iastremska (Ucraina/N.13) 0-6, 6-4, 6-3
Jaqueline Cristian (România) – Madison Keys (SUA/N.8) 3-6, 6-3, 6-3
Maria Sakkari (Grecia/N.3) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 6-3, 6-3

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.