Noi vouchere de ajutor pentru români. Cine le va primi și în funcție de ce criterii

0
29

Românii vor putea primi trei noi tipuri de vouchere, astfel încât să le fie recompensate performanțele la locul de muncă. Este anunțul făcut de Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. 

„Vom veni cu trei tipuri de vouchere pe care le vom acorda pentru creșterea competențelor: Competențe digitale, pentru că din păcate aici avem mult de lucru, competențe lingvistice și competențe verzi. Poate vă întrebați ce înseamnă competențe verzi. Da, trebuie să ne pregătim și pentru meseriile viitorului, și una dintre tendințe o reprezintă adaptarea la meseriile verzi”, a declarat ministrul social-democrat.

Pentru a obține beneficiile, angajații trebuie să aibă competențe superioare la locul de muncă, fie în domeniul privat, fie la stat.

Probleme mari cu virarea banilor pe cardurile de alimente: Oamenii spun că nu și-au primit ajutorul social promis

Deocamdată, nu a fost stabilită valoarea noilor tichete care se vor oferi. Scopul acestei inițiative este de a stimula forța de muncă din România. 

”Pentru Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, prioritatea mandatului meu o reprezintă piața muncii. Și asta deoarece considerăm că este foarte important să avem o piață a muncii foarte puternică, pentru a avea de unde să plătim salarii și pensii.

Este foarte important să înțelegem nevoia angajatorilor. Dacă acum 10 ani angajatorii trăgeau puternice semnale de alarmă cu privire la fiscalitate, astăzi, cea mai importantă problemă pe care mediul de afaceri, pe care angajatorii o ridică, este legată de lipsa forței de muncă.

Unde vă adresați dacă aveti probleme cu tichetele sociale de 250 lei. Precizări de la Ministerul Investiţiilor

Aici este zona în care trebuie să venim cu politici clare, trebuie să venim cu politici fundamentate. Și am făcut și primul pas, fiindcă Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a finalizat anul trecut proiectul Reconnect, care este un mecanism de anticipare a tendințelor pieței muncii și care leagă ceea ce formează sistemul de educație din România, fie că discutăm despre licee, universități, învățământ dual, de nevoile angajatorilor și de realitatea pieței muncii, astfel încât să putem să luăm decizii fundamentate”, a arătat Simona Bucura Oprescu.

Citește și Ministrul Muncii: „Toate pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2025!” Noi detalii despre recalculare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.