George Cosac, confirmat de ÎCCJ drept reprezentant legal al Federaţiei Române de Tenis

0
54

Federaţia Română de Tenis a anunţat, vineri, pe site-ul oficial că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie confirmă calitatea preşedintelui George Cosac de reprezentant legal al FRT, precizând totodată că Tribunalul Bucureşti a suspendat definitiv demersurile fostului vicepreşedinte Răzvan Itu de impersonare a activităţii instituţiei.

„Federaţia Română de Tenis informează membrii afiliaţi şi publicul larg asupra celor mai recente hotărâri judecătoreşti definitive care evidenţiază atât dezinformările constante ale grupării Vecerdea – Itu, cât şi gravitatea faptelor pe care aceştia le comit. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul nr. 523/57/2021 – prin încheierea definitivă din 14.02.2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cu titlu definitiv cererile grupării Vecerdea – Itu prin care aceştia au invocat că domnul George Cosac nu ar fi reprezentantul legal al Federaţiei. Astfel, neînţelegând nici conţinutul Deciziei RIL nr. 19/2023, nici modalitatea sa de aplicare în timp, gruparea Itu – Vecerdea a bombardat în ultimă săptămână membrii afiliaţi cu diverse dezinformări grave, printre care se numără şi ideea că Federaţia nu ar mai avea reprezentare legală sau că Adunările Generale din trecut ar fi ‘nule de drept’ (?!). Astfel de susţineri sunt desigur lipsite de fundament – drept dovadă, instanţa supremă a României a stabilit în cursul zilei de 14 februarie că domnul George Cosac deţine calitatea de reprezentant legal al Federaţiei. Chestiunea nu este nouă, întrucât ceea ce gruparea Vecerdea – Itu ‘omite’ constant să precizeze este că a pierdut definitiv şi procesul în care a solicitat suspendarea Hotărârii Adunării Generale de Alegeri a FRT din 10.02.2023”, se arată în comunicatul FRT.

Federaţia Română de Tenis a precizat de asemenea că Tribunalul Bucureşti a suspendat demersurile fostului vicepreşedinte Răzvan Itu de impersonare a activităţii federaţiei.

„Tribunalul Bucureşti, dosar nr. 2548/3/2024 – prin Decizia civilă definitivă din 15.02.2024, Tribunalul Bucureşti a suspendat definitiv demersurile frauduloase ale domnului Itu Răzvan de impersonare a activităţii Federaţiei. Sunt acum sancţionate definitiv pe cale legală acţiunile grave ale domnilor Itu Răzvan şi Ţupa Ion de uzurpare de funcţie, prin pretinderea frauduloasă a unor calităţi care nu erau deţinute în mod real de aceştia (precum cea de reprezentant legal al Federaţiei). În acest sens, Federaţia a arătat în faţa Tribunalului Bucureşti că cele două persoane sus amintite şi-au pretins în mod fals şi fraudulos calităţi de ‘preşedinte’ sau de ‘reprezentant legal’ al Federaţiei Române de Tenis, susţinând că ar fi ‘organizat’ pretinse ‘Adunări Generale’ ale FRT (precum o pretinsă ‘Adunare Generală’ ce ar fi fost organizată de domnul Itu Răzvan la 17.03.2023), cu nesocotirea flagrantă a dreptului unic al Comitetului Director al FRT de a convoca Adunările Generale ale FRT, consacrat expres prin dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Statutul FRT. Ba mai mult, domnul Itu s-a prevalat de asemenea acte frauduloase în faţa instanţelor de judecată, afirmând că el ar fi reprezentantul legal al Federaţiei, ceea ce dovedeşte îndeplinirea cerinţei ca frauda să fie susceptibilă de a produce efecte materiale. Pentru aceste fapte grave de uzurpare de funcţie, domnii Itu şi Ţupa urmează să răspundă conform legii în faţa tuturor autorităţilor competente, fiind acum dovedit caracterul profund ilicit al conduitei lor. Federaţia Română de Tenis îşi informează membrii afiliaţi că orice nouă tentativă a domnului Itu Răzvan sau a complicilor săi de a încerca impersonarea activităţii Federaţiei este o încălcare gravă a legii, fiind obligatoriu ca autorii unor asemenea acte să răspundă pentru faptele lor”, precizează sursa citată.

FRT a publicat totodată contul său bancar disponibil pentru încasarea datoriilor restante ale clubului Tenis Club Pamira ale lui şi Răzvan Itu. Conform deciziilor judecătoreşti, Tenis Club Pamira are de plată 3,5 milioane de lei drept despăgubiri, iar Răzvan Itu trebuie să achite 12.078,78 de lei onorariu avocaţial.
AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.