Grevă japoneză începând de miercuri pentru membrii Sanitas. În ce unități se va desfășura protestul

0
114

Membrii de sindicat din cadrul Federaţiei Sanitas vor declanşa, începând de miercuri, 7 iunie, acţiuni de grevă japoneză, în toate unităţile sanitare şi cele de asistenţă socială, fără ca activităţile să fie întrerupte.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook, greviştii vor purta banderole sau ecusoane cu însemnele „SANITAS”.

Greva japoneză se va desfăşura pe întreaga perioadă a negocierilor cu factorii de decizie, până la soluţionarea revendicărilor sindicaliştilor. Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide continuarea calendarului de acţiuni.

Revendicările sindicaliştilor sunt: deblocarea posturilor în sistemul sanitar public; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea tarifului orar pentru gărzi prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual.

De asemenea, se solicită reluarea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, „acesta asigurând: predictibilitatea creşterii veniturilor fiecărui salariat din sistem, o ierarhie corectă şi echitabilă a salariaţilor din sistem”.

În plus, conform organizaţiei sindicale, se doreşte finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din sănătate, reluarea imediată a negocierilor în vederea semnării Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului bugetar Sănătate, finanţarea de la bugetul de stat a voucherelor de vacanţă pentru acest domeniu, garantarea menţinerii locurilor de muncă pentru personalul angajat în unităţile medicale din reţeaua CFR şi după ce acestea vor fi transferate la alte autorităţi.

În ceea ce priveşte sectorul de negociere colectivă Asistenţă Socială, reprezentanţii Sanitas cer: deblocarea posturilor în sistemul de asistenţă socială; punerea în aplicare, în integralitatea sa, a Legii nr. 153/2017 pentru toţi angajaţii din acest sistem; acordarea salariilor de bază din grilă tuturor angajaţilor; calcularea tuturor sporurilor prin raportare la salariul aflat în plată; calcularea indemnizaţiei de hrană prin raportare la salariul minim brut pe ţară actual; începerea discuţiilor asupra proiectului de Lege a salarizării unitare a bugetarilor, cu respectarea principiilor stabilite în cadrul grupului de lucru de la nivelul Ministerului Sănătăţii, completat cu funcţiile specifice asistenţei sociale, cele două sisteme beneficiind, întotdeauna, de o grilă comună; finanţarea corectă şi suficientă a instituţiilor din asistenţă socială; stabilirea imediată a unui calendar de negociere şi semnare a Contractului Colectiv de Muncă la nivelul sectorului de negociere colectivă; garantarea locurilor de muncă pentru toţi salariaţii din sectorul de negociere colectivă Asistenţă Socială – membri ai Federaţiei Sanitas din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.