VICTORIE PENTRU REALITATEA PLUS! Emisia NU va mai fi întreruptă! Anca Alexandrescu: „Libertatea presei trebuie să învingă!”

0
131

O primă victorie în lupta cu cenzura! Emisia Realitatea Plus NU se mai oprește, astăzi, așa cum votase CNA abuziv, într-o sedință.

Victorie pentru postul nostru de televiziune Realitatea PLUS! Instanța a decis, astăzi, suspendarea deciziei CNA de a opri emisia timp de 10 minute, în intervalul 19:00-19:10. 

Imagine

„Libertatea presei trebuie să învingă!”, a spus jurnalista Anca Alexandrescu, în această seară, cu ochii în lacrimi, emoționată de victoria dreptății.

„Există judecători corecți, am crezut întotdeauna în justiție și voi crede până la capăt. Chiar dacă au fost excepții, sunt convins că și în justiție cei de bună credință și cei care își iubesc meseria vor putea să-i învingă pe cei care, sub o formă sau alta, au făcut multe lucruri care au distrus țara”, a mai spus jurnalista Anca Alexandrescu.

„Oameni cu care am lucrat, care ma cunosc de o viata, se bucura pentru că libertatea presei trebuie sa invinga, pentru ca nu mai trebuie sa-i lasam sa ne inchida gura. 

Este o victorie importanta astazi, care da mare speranță românilor. Iată că, dacă perseverăm, dacă invocăm legea, avem șanse,” a mai spus realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.

Realitatea PLUS a rezolvat problema cenzurii pentru toată presa! Provocare pentru CNA: DEMISIA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.