Precizările lui Bobby Păunescu legate de atacurile împotriva sa de către „Statul paralel” și fantoma „biroului Anti-American” – atacuri orchestrate de membrii și colaboratorii organizațiilor menționate

0
114

Omul de afaceri Bobby Păunescu vine cu o serie de precizări importante în legătură cu atacurile orchestrate împotriva sa venite de către Statul paralel și fantoma biroului Anti-American.

„Constituția României garantează dreptul la proprietate și libertatea de exprimare. Toate acțiunile mele în calitate de membru fondator al Clubului de Presă nou creat cât și ca împuternicit să reprezint Clubul de Presă în fața tuturor instituțiilor internaționale care garantează dreptul la o presă independentă, la libertatea de exprimare și care veghează în permanență la drepturile fundamentale ale cetățeanului, au ca scop atât afilierea companiilor de presă pe care le dețin sau pe care le-am fondat cu scop comercial, cât și afilierea Clubului de Presă pe plan internațional, dar mai presus de orice menținând etica profesională față de cetățeni. Chiar în aceste zile mă aflu în Statele Unite ale Americii, în Washington DC, unde am întâlniri tocmai în acest sens. Așa se explică și încercarea disperată de a mă denigra, denigrare venită din partea membrilor și colaboratorilor „Statului mafiot și paralel”, cât și a celor care lucrează pentru „biroul Anti-SUA”, spune Bobby Păunescu.

În acest sens, spune omul de afaceri, luni, 15 mai, va împuternici o casă de avocatură care urmează să facă lumină asupra cazului Evenimentul Zilei, Capital și B1.

„În cazul EVZ și Capital, lucrurile sunt foarte clare, dar probabil presiunea celor care nu vor o presă corectă afectează în mod ilegal partea editorială.

În acest caz, împreună cu deținătorul creanței majoritare, domnul Maricel Păcuraru, vom pune la dispoziție toate documentele care atestă ilegalitatea în care se află domnul Dan Andronic.

Tot în zilele următoare, o să prezint și tot ce ține de B1 TV.

Toate aceste documente le vom transmite mai întâi Consiliului de Onoare al Clubului de Presă pentru a se constata atacul total nefondat și denigrator din ziarul EVZ”, spune Bobby Păunescu.

„Pentru claritate și etică, în documentele EVZ este stipulat în mod clar că este interzis orice atac la adresa acționarilor atât timp cât nu există o sentință definitivă împotriva acestora. În cazul meu, nu există nici măcar o cercetare în acest sens! Mai mult de atât, vom cere să aflăm de la domnul General Gabriel Oprea mai multe detalii legate de renumita „Sufragerie a Domnului Oprea” și discuțiile legate de „biroul Anti-American”. Totodată, vom cere o opinie din partea doamnei Elena Udrea în legătură cu această situație.

Luni, 15 mai, voi detalia mai mult față de cele scrise mai sus!

Cu smerenie din Washington D.C.,

(Bobby) George Marius Păunescu”, încheie omul de afaceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.