SCANDAL pe BANI PUBLICI la Târgu Mureș. Presiuni cu IZ PENAL pentru firma de camătă care a generat criza gunoaielor

0
900

Directorul ADI Ecolect, Toth Andrea, societate care administrează deșeurile menajere din județul Mureș, susține că gunoaiele din Târgu Mureș vor fi strânse în regim de urgență, relatează Agenția de presă Rador.

„Suntem în procedura de negociere fără publicare prealabilă a a unui anunț, la care au fost invitați operatori de salubrizare, colectare și transport, până la finalizarea licitației pe termen lung. Fiind o urgență, încercăm să încheiem un contract pe cantitatea comunicată de municipiul Tg. Mureș, cu ridicare în cel mai scurt timp. Astăzi transmitem invitațiile la operatori, pe baza unui caiet de sarcini simplificat, și așteptăm oferta. După ce vine și reușim s-o analizăm, sperăm ca a doua zi să reușim să încheiem un contract”, a declarat Toth Andrea, cu doar câteva zile în urmă.

Ea a mai precizat că, potrivit legii, firmele din cauza cărora s-au reziliat precedentele contracte de salubritate nu au voie să participe nici la negocierile pe termen scurt și nici la licitația pe termen lung a salubrizării Zonei 2 din județ, în care intră municipiul Tg. Mureș și localitățile limitrofe

Însă lucrurile nu stau chiar așa, surse locale ne-au dezvăluit în exclusivitate faptul că Sylevy Salubriserv SRL participă la această procedură de urgență cu susținerea firmei Brantner Environment SRL. Mai mult decât atât, cele două firme fac presiuni la nivel local pentru câștigarea procedurii deși oferta depusă nu îndeplinește criteriile de calificare.

Cum se încearcă modificarea unei oferte prin metode ilegale

Surse locale s-au plâns de faptul că aceștia încearcă modificarea ofertei printr-o metodă nelegală, prin completarea acesteia în urma unor clarificări cerute de ADI Ecolect Mureș. Termenul stabilit pentru depunerea ofertelor în cadrul procedurii de NFP a fost 04.05.2023. Data de 08.05.2023, ora 12:00, pentru organizarea ședintei de negociere a ofertei, a fost amânată pentru o dată care va fi comunicată ulterior, timp în care se poate negocia în liniște albirea ofertei celor de la Sylevy Salubriserv SRL.

Cum se bate palma pentru monopol pe banul public

La Târgu Mureș, câștigătoarea licitației din iunie 2022, Brantner Veres, merge de braț cu Sylevy Salubriserv SRL pentru câștigarea procedurii de urgență înaintată de municipiul Tg. Mureș. Practic, cele doua firme care au generat criza gunoaielor din Tg. Mures au bătut palma pentru a pune monopol pe banii publici.

Deșeurile menajere, mărul discordiei – dezastru pentru cetățeni

Locuitorii municipiului Târgu Mureș și a altor 18 comune limitrofe au ajuns în culmea disperării din cauza incompetenței celor responsabili cu gestionarea deșeurilor menajere.

Principalul vinovat pentru acest dezastru este ADI ECOLECT, o asociație intracomunitară condusă de doamna Tóth Andrea.

„În calitate de consilier local al comunei Corunca, care a fost nevoit sa aprobe cu bună credință toate aberațiile concepute de această distinsă doamnă în detrimentul cetățenilor onești plătitori de taxe anticipat, solicit pe aceasta cale demisia d-nei Tóth Andrea din funcția de director executiv al ADI ECOLECT Mureș. Am inițiat aceasta petiție online pentru demiterea acestei distinse doamne. Domnia sa este doar vârful eisbergului, marioneta folosită de adevărații vinovați. Este inadmisibil ca nimeni să nu plătească pentru dezastrul cu care se confruntă de 5 luni locuitorii din jud. Mureș”, spune Daniel Cheșa, consilier local Corunca.

Scurt istoric:

În iunie 2022, firma de salubritate Brantner Veres SA Cluj câștiga licitația pentru curățenia stradală și colectarea deșeurilor din Târgu Mureș în următorii doi ani, până în 2024. Desemnarea Brantner venea după ce, în 2021, Primăria Târgu Mureș reziliase contractul cu Sylevy Salubriserv SRL din Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, care nu își făcea treaba și factura mai mult decât colecta.

Brantner s-a confruntat de la bun început cu un boicot. Trebuia să angajeze oameni de la concurența locală, dar, pe surse, se spune că oamenii erau plătiți „la negru” ca să stea acasă.

Apoi, a urmat un episod halucinant. Erau devastate punctele de colectare a gunoiului, oferind imaginea unui oraș invadat de gunoaie. Se mai întâmplase asta și în primăvara lui 2021, după ce Primăria Tg Mureș reziliase contractul cu Sylevy și în oraș apăreau 969 de „ghene” clandestine, obligând primăria să încheie un nou contract cu firma locală, Sylevy Salubriserv SRL. Cam același lucru s-a întâmplat și în 2022, pentru că primăria a fost nevoită să rezilieze contractul cu Brantner Veres și să apeleze la serviciile firmelor locale.

Ceuașu de Câmpie, „cartierul general” al firmelor de salubritate din Mureș. În 3 ani, profituri de 27 milioane de lei

Trei firme ale sătenilor din Ceuașu de Câmpie, Sylevy Salubriserv SRL, Sylevy Cleaning SRL și Bissdog SRL, au realizat în ultimii 3 ani profituri pe care și le-ar dori orice antreprenor. Profiturile Sylevy Salubriserv au fost de 19.549.000 lei, Sylevy Cleaning a avut profituri totale de 5.628.000 lei, iar profiturile Bissdog SRL au fost de 2.089.353 lei. În total, profiturile pe ultimii 3 ani ale celor trei firme din Ceuașu de Câmpie au fost de 27.266.353 lei.

Afaceri de succes prin nerespectarea obligațiilor contractuale? În 2021, CJ Mureș a reziliat contractele cu Sylevy Salubriserv SRL

Cea mai performantă firmă din Ceuașu de Câmpie, Sylevy Salubriserv SRL, cu profituri de 19,5 milioane lei în 3 ani, sugerează o afacere bine condusă, cu seriozitate și respect pentru parteneri. Sylevy Salubriserv a deținut o mare parte din contractele de colectare a deșeurilor din județul Mureș. Firma înființată în 2005 a deținut contractele de salubrizare în 5 din cele 7 zone în care este organizată colectarea deșeurilor din județ, respectiv Zona 1 – Sânpaul, Zona 2 – Târgu Mureș, Zona 4 – Reghin, Zona 6 – Bălăuşeri şi Zona 7 – Râciu. Se poate spune că este principalul operator de salubritate din Mureș.

Dar în urmă cu doi ani, firma a înregistrat un mare eșec în colaborarea cu Consiliul Județean (CJ) Mureș, care administrează gestionarea deșeurilor prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Mureș, în care sunt asociate cele 102 localități din județ, 4 municipii, 7 orașe și 92 de comune. Din localitățile mureșene sunt colectate anual 136.400 de tone de deșeuri. Din Târgu Mureș sunt colectate anual 60.000 tone de deșeuri.

Colaborarea Sylevy Salubriserv SRL cu CJ Mureș și ADI Ecolect Mureș a intrat în impas la începutul anului 2021, când au fost reziliate mai multe contracte dintre Ecolect și Sylevy. La ședința de pe 28 ianuarie 2021, CJ Mureș a avut pe ordinea de zi mai multe proiecte pentru aprobarea rezilierii contractelor de colectare şi transport a deşeurilor în Zona 1 – Sânpaul, Zona 4 – Reghin, Zona 6 – Bălăuşeri, Zona 5 – Târnăveni şi Zona 7 – Râciu. Rezilierea contractelor pentru zonele Sânpaul, Reghin, Bălăușeri și Râciu, însemna rezilierea contractelor cu Sylevy Salubriserv SRL, din cauza refuzului sistematic al operatorului de a-și îndeplini obligațiile prevăzute în contracte.

Spre exemplu, hotărârea CJ Mureș nr 10/28.01.2021, de reziliere a contractului nr 833/27.03.2019 încheiat între ADI Ecolect și Sylevy Salubriserv SRL pentru colectarea deşeurilor în Zona 7 Râciu, avea la bază Referatul aprobare a rezilierii nr 1.872/22.01.2021, în care sunt menționate motivele rezilierii:

„Pe parcursul derulării contractului, s-a constatat în repetate rânduri neîndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate de către SC Sylevy Salubriserv SRL, fapt pentru care acesta a fost notificat și informat cu privire la aceste aspecte (…). Prin adresa nr. 4.773/26.11.2020, ADI Ecolect Mureș a solicitat operatorului SC Sylevy Salubriserv SRL să prezinte stadiul de îndeplinire a obligațiilor contractuale, acordând termen de răspuns data de 08.12.2020, dată până la care operatorul nu a comunicat motivele neîndeplinirii obligațiilor sale contractuale”, se spune în referatul 1.872/22.01.2021.

În aceeași ședință, CJ Mureș a aprobat și rezilierea contractului nr 982/16.04.2019, încheiat cu altă firmă din Ceuașu de Câmpie, SC Bissdog SRL, pentru colectarea deșeurilor din Zona 5 – Târnăveni. Evident, cauza rezilierii era aceeași, nerespectarea obligațiilor contractuale.

Sylevy Salubriserv și Sylevy Cleaning, firmele familiei Ilyés din Ceuașu de Câmpie

Două din firmele de salubritate din Mureș sunt afaceri de familie. În 2021, asociații la Sylevy Salubriserv SRL din Ceuașu de Câmpie, județul Mureș, erau Ilyés Dionisie, director și acționar, care deținea 50% din firmă, celelalte 50% din părțile sociale fiind deținute de nepotul său, Ilyés Toth Botond Lehel, director executiv și fiul fostului consilier județean UDMR Ilyés Toth Alexandru.

Recent, prin Hotărârea AGA nr 1/01.02.2023, publicată în Monitorul Oficial pe 28 februarie, nepotul, adică Ilyés-Toth Botond Lehel, a cedat participația de 50% din acțiuni lui Ilyés Dionisie, care astfel a devenit acționar unic al Sylevy Salubriserv SRL Ceuașu de Câmpie. Mai există și o altă firmă de salubritate a familiei Ilyés. Este vorba de Sylevy Cleaning SRL Târgu Mureș, înființată în 2020 și ai cărei asociați sunt Ilyés Szilard Levente (25%), Ilyés Toth Beata (25%) și Nițu Ioan Marcel, din Târgu Mureș, cu 50% din părțile sociale. Firma are sediul social la Tg Mureș, dar Ilyés Szilard Levente și Ilyés Toth Beata au domiciliul în Ceuașu de Câmpie.

În ultimii trei ani, cele trei firme de salubritate din Ceuașu de Câmpie au realizat profituri de peste 27 milioane de lei

Sylevy Salubriserv SRL a fost înființată în ianuarie 2005 și în primii patru ani a ajuns la o cifră de afaceri anuală de 439.000 de lei. Începând din 2012, a urmat o perioadă mai prosperă, în care a devenit o afacere profitabilă. Din 2016, cifra de afaceri a trecut de 6 milioane, iar profitul a fost de 1 025 533 lei. În 2019, cifra de afaceri a fost de 10 milioane de lei, iar profitul de 1.058.000 lei.

Afacerile Sylevy Salubriserv au prosperat în contextul pandemiei de Covid 19. În 2020, firma a avut o cifră de afaceri de 45.761.000 lei și un profit de 9.140.000 de lei, iar în 2021 cifra de afaceri a fost de 47.107.000 lei, iar profitul a fost de 9.351.000 de lei. În 3 ani, profiturile Sylevy Salubriserv au fost de 11.133.000 de lei.

Cealaltă firmă „marca Ilyés”, Sylevy Cleaning SRL și-a început afacerile în forță din primul an, când a avut o cifră de afaceri de 3.734.000 lei și un profit de 2.171.000 lei. În 2021 cifra de afaceri a fost de 2.307.000 lei iar profitul mai mic, de 440.000 lei, dar în 2022 cifra de afaceri a Sylevy Cleaning a fost de 4.891.226 lei, iar profitul net a fost de 3.017.236 lei. Practic, în cei trei ani de activitate, Sylevy Cleaning SRL a înregistrat un profit net de 5.598.505 lei.

A treia firmă de salubritate din Ceuașu de Câmpie este Bissdog SRL, care realiza colectarea deșeurilor în Zona 5 – Târnăveni în baza contractului de delegare nr 982/16.04.2019 încheiat cu ADI Ecolect Mureș. În 2019, cifra afaceri a Bissdog SRL a fost de 2.671.431 lei, iar profitul brut a fost cifrat la 679.171 lei. În 2020, cifra de afaceri a fost 4.055.839 lei, iar profitul brut de 998.679 lei, iar în 2021 Bissdog SRL a avut o cifră de afaceri de 4.210.209 lei și un profit brut de 411.503. În total, profiturile din ultimii 3 ani ale celor trei operatori de salubritate din Ceuașu de Câmpie au fost de 27.266.353 lei.

În februarie 2021, Sylevy Salubriserv pierdea și contractul de colectare a deșeurilor din Târgu Mureș

Începutul anului 2021 a fost unul cu ghinion pentru firma la care erau asociați Ilyés Dionisie și Ilyés-Toth Botond Lehel. După ce în ianuarie 2021 CJ Mureș reziliase contractele dintre Sylevy Salubriserv și ADI Ecolect pentru colectarea deșeurilor din localitățile mureșene, o lună mai târziu firma familiei Ilyés pierdea și contractul de colectare a deșeurilor din capitala de județ. În februarie 2021, primarul din Tg Mureș, Soós Zoltán a reziliat contractul încheiat cu Sylevy Salubriserv susținând că firma facturează mai mult decât colectează.

În războiul declarațiilor dintre primarul Soós Zoltán și directorul Sylevy Salubriserv SRL, Ilyés Dionisie, s-a ajuns la acuzații dure, reflectate în presa locală: „Primarul Soós a spus că cei de la Sylevy Salubriserv sunt hoți (a susținut că umflă facturile, respectiv că au facturat mai mult cu 22.000 de tone de deșeuri decât au colectat – aceasta fiind diferența dintre deșeurile depuse la stația de transfer de la Cristești și la depozitul de la Sânpaul și cea raportată, prin facturi ca fiind colectată și transportată). Sylevy Salubriserv, prin Ilyés Dionisie, a spus că primarul Soós e <>, că nu vrea să plătească facturi de 19 milioane de lei și că din cauza lui orașul e jegos”, relata publicația „msnews.ro” la vremera respectivă. Era un război local.
În aprilie 2021, Primăria Tg Mureș anunța organizarea unei licitații pentru atribuirea contractului de colectare și transport a deșeurilor menajere pentru o perioadă de doi ani. Valoarea acestui contract era de 33,4 milioane de lei.

Primăria Tg. Mureș, obligată să reia colaborarea cu firma lui Ilyés după ce în oraș au apărut peste 900 de „ghene” clandestine

Primăria Tg. Mureș nu a reușit să finalizeze licitația pentru atribuirea contractului unui nou operator și s-a ajuns la o situație de criză. Atunci a apărut, în premieră, un fenomen care s-a repetat la Târgu Mureș și în toamna anului trecut. Au fost identificate în oraș peste 969 de puncte în care erau aruncate gunoaie. Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă din Tg. Mureș a constatat „existenţa unei situaţii de urgenţă sanitară în municipiul Târgu Mureş, cele 969 de locaţii în care au fost identificate deşeuri punând în pericol sănătatea populaţiei”.

Pe 11 iunie 2021 era declarată „starea de urgență sanitară” și primarul Soós Zoltán a fost nevoit să își recunoască înfrângerea în disputa cu Ilyés Dionisie, recurgând din nou la serviciile Sylevy Salubriserv SRL pentru a ridica gunoaiele din oraș.

Pe 14 iunie, primarul Soós Zoltán anunța că Sylevy Salubriserv a preluat gunoaiele din 789 de locaţii cu risc major pentru sănătatea publică și a convocat Consiliul Municipal Tg. Mureș pentru încetarea „stării de urgență sanitară”.

Astfel, în lipsa altor soluții, Primăria Tg. Mureș a prelungit colaborarea cu firma lui Ilyés Dionisie. După opt luni, pe 5 octombrie 2021, primarul Soós Zoltán a semnat, tot cu Sylevy Salubriserv, un nou contract, în valoare de 11,43 milioane lei. Noul contract avea o durată de 6 luni. În iunie 2022, Brantner Vereș Cluj câștiga licitația și urma să colecteze deșeurile din Târgu Mureș până în 2024.

Pe sistemul de achiziții publice era în derulare procedura lansată în mai 2021 pentru organizarea licitației prin care să fie atribuit „contractul de delegare a gestiunii activităţilor de colectare şi transport a deșeurilor municipale – zona 2 Tg. Mureș”.

După mai multe contestații respinse, pe 29 iunie 2022 a fost declarată câștigătoare a licitației firma Brantner Vereș SA din Cluj. Reprezentanții Brantner Vereș au semnat cu ADI Ecolect Mureș contractul pentru curățenia stradală în Târgu Mureș în următorii doi ani, adică până în 2024.

Boicot total împotriva Brantner: „deșeurile sunt împrăștiate intenționat lângă pubele și pe domeniul public, de autori necunoscuți”!

Compania de salubritate din Cluj și-a început activitatea la Tg. Mureș în toamna anului trecut. O primă problemă cu care s-a confruntat Brantner a fost angajarea personalului, care ar fi trebuit să fie dintre foști angajați ai firmelor locale de salubritate. Pe surse, se spune că oamenii erau plătiți ca să stea acasă, ca să nu lucreze la Brantner.

La începutul lui decembrie 2022, la o lună după preluarea colectării deșeurilor în Tg. Mureș și celelalte 18 localități din Zona 2, reprezentanții Brantner se confruntau cu un veritabil război împotriva firmei lor. Ei susțineau că „angajații Brantner au identificat mașini din care se aruncă intenționat cantități mari de deșeuri, în anumite locuri din oraș”, iar în multe cartiere din oraș erau vandalizate sistematic containerele de gunoi, iar gunoaiele erau împrăștiate.

Practic, se repeta dezastrul din primăva lui 2021. Atunci, Primăria Tg. Mureș reziliase contractul cu Sylevy Salubriserv și după apariția celor 969 de „ghene” clandestine și o invazie a gunoaielor care a dus la declararea „stării de urgență sanitară”, primăria a fost obligată să reia colaborarea cu Sylevy Salubriserv. Epilog previzibil. Primăria a reziliat contractul cu Brantner și a încheiat un nou contract cu cealaltă firmă a familiei Ilyés, cu Sylevy Cleaning.

Poliția Locală din Tg. Mureș n-a reușit să descopere pe vreunul dintre autorii vandalizării containerelor de gunoi, dar în perioada 25 noiembrie – 20 decembrie 2022 a amendat Brantner de 415 ori, cu suma totală de 830.000 de lei.

Pe 21 decembrie 2022, primarul Soós Zoltán anunța rezilierea contractului cu Brantner Veres: „Am decis rezilierea contractului pentru salubrizarea stradală, pe care municipalitatea îl avea încheiat cu Brantner Servicii Ecologice pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale”.

Iar pe 13 martie 2023, primarul Soós Zoltán a semnat un nou contract, dar nu cu Sylevy Salubriserv, ci cu cealaltă firmă „marca Ilyés”, cu Sylevy Cleaning.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.