Satu Mare: O femeie şi un bărbat au fost găsiţi morţi în casă

0
176

O femeie a sunat la 112 după ce lumina unor vecini era aprinsă de prea mult timp. Autoritățile au spart ușa și a descoperi două persoane fără suflare.

La data de 1 mai, în jurul orelor 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Negrești-Oaș, judeţul Satu Mare, au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de către o persoană despre faptul că doi vecini de-ai săi, care locuiesc într-un apartament, nu ar mai răspunde la telefon, iar lumina apartamentului ar fi aprinsă de câteva zile.

Femeia este din orașul Negrești-Oaș, iar bărbatul din municipiul Timișoara. Amândoi locuiau și lucrau în Timișoara, acolo unde aveau o mică afacere. Zilele trecute, cei doi au venit în Negrești-Oaș la niște rude, oraș în care femeia deține un apartament într-un bloc.

În urma apelului de urgență, la fața locului s-au deplasat polițiștii, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, precum și pompierii, care au spart un geam al apartamentului, pentru a pătrunde în interiorul acestuia.

Polițiștii au identificat o femeie de 57 de ani și un bărbat de 66 de ani, concubinul acesteia, care nu mai prezentau semne vitale.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că o scurgere provenită de la centrala de gaz ar fi cauzat intoxicarea celor două victime, survenind decesul acestora.

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.