Cât trebuie să plătești taxa de pod de la Fetești Cernavodă. Amenzile sunt uriașe

0
181

 

Pentru că se apropie perioada concediilor, mulți români se pregătesc să ia cu asalt litoralul românesc. Cei care se vor îndrepta spre această destinație trebuie să știe că pentru a trece podul peste Dunăre de la Fetești, pe autostrada A2 București- Constanța, trebuie să achite o taxă de trecere.

 

Amenda pentru neachitarea taxei de pod de la Fetești crește în funcție de capacitatea autovehiculului. De exemplu, pentru autoturisme, o trecere pe podul de la Fetești costă 13 lei, iar amenda în cazul în care nu o vei plăti este de minim 130 de lei, adică de 10 ori mai mare decât taxa.

În cazul unui autovehicul care are între 9 și 23 de locuri sau între 3,5 și 12 tone, amenda va fi de 470-940 de lei. Dacă autoturismul are mai mult de 23 de locuri sau mai mult de 12 tone, vei plăti o amendă cuprinsă între 640 și 1.280 de lei. Pe de altă parte, dacă autovehiculul are peste 12 tone și minim 4 axe, vei scoate din buzunar între 910-1.820 de lei pentru amenda de pod de la Fetești.

Care este metoda de plată

Pentru a plăti taxa, șoferii pot trimite SMS la numărul unic 7577, indiferent de rețea. SMS-ul trebuie să conțină numărul mașinii și categoria vehiculului.

Potrivit  taxa-pod-fetesti.ro, CNADR recomandă ca achitarea amenzii să se facă în conturile dedicate, deschise la administrația publică locală unde își are domiciliul contravenientul. În plus, poți contesta amenda, conform sursei citate.

„Poți face contestație la judecătoria în a cărei circumscripție contravenientul domiciliază. În acest caz, contravenientul este persoana numită în procesul verbal, chiar dacă nu este vorba de șoferul mașinii din momentul trecerii. Poți trimite contestația și prin poștă. Asigură-te că ai trecut corect codul poștal. De asemenea, poți solicita judecarea în lipsă.

Ai nevoie de: dovada plății peajului pentru podul respectiv (dacă este SMS, pe lângă screenshot al SMS-ului, adaugă și copia facturii de telefonie și dovada plății acesteia), certificatul de înmatriculare al autovehiculului respectiv actul de identitate. Formularea corectă a plângerii împotriva procesului verbal este esențială”

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.