Informare meteorologică de vreme rea – ploi, descărcări electrice şi grindină, până miercuri seară/ Se pot depăşi 30 de litri pe metru pătrat / La munte, lapoviţă şi ninsoare

0
108

Meteorologii anunţă că, miercuri, până la ora 22.00, va continua să plouă în majoritatea regiunilor ţării şi se pot depăşi 30 de litri pe metru pătrat. Vântul va sufla cu putere şi sunt posibile descărcări electrice şi grindină.

Potrivit ANM, până la ora 22.00, va continua să plouă în Transilvania, Maramureş, nordul Moldovei şi la munte, iar după-amiaza şi seara vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină în Muntenia şi Dobrogea.

”Cantităţile de apă vor fi de 15…20 l/mp şi izolat peste 30 l/mp. Local şi temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45…55 km/h”, anunţă ANM.

Specialiştii precizează că, în zona montană, îndeosebi în Carpaţii Meridionali şi în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăşi 70…90 km/h şi vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.