Sorin Grindeanu, despre comasarea alegerilor: Am semne de întrebare că ar fi constituţional

0
633

Vicepremierul Sorin Grindeanu a declarat miercuri, la Caracal, despre comasarea alegerilor, că în acest moment el are semne de întrebare că ar fi constituţional un astfel de demers dar a precizat că la finalul lui 2024, după patru rânduri de alegeri, o să fim cam sătui de pus ştampile, iar orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, este binevenită.

”În acest moment, eu am semne de întrebare că ar fi constituţional, dar nu sunt un specialist în drept constituţional, din contră, nu vreau să mă pronunţ. Nu e o decizie luată”, a spus Sorin Grindeanu. El a precizat că anul 2024 este un an în care vom avea multe rânduri de alegeri.

”Vom avea europarlamentare, locale, generale şi prezidenţiale. Eu cred că la finalul anului 2024 o să fim cam sătui, aşa, de pus ştampile şi atunci orice lucru care ar duce la o anumită simplificare, atâta vreme cât respectă legea, eu cred că este binevenită”, a mai comentat Sorin Grindeanu.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.