Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT marţi, la Palatul Cotroceni

0
131

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat şedinţa CSAT, marţi, la Palatul Cotroceni, pe agendă urmând să se află evoluţiile privind situaţia de securitate din Marea Neagră, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra Republicii Moldova precum şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele României, Klaus Iohannis, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc marţi, 11 aprilie 2023, începând cu ora 10:00, la Palatul Cotroceni.

”Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse subiecte referitoare la evoluţiile privind situaţia de securitate din Regiunea Mării Negre, în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei şi a intervenţiilor externe asupra procesului democratic din Republica Moldova. De asemenea, se va analiza şi concepţia dezvoltării aviaţiei militare române”, se arată în comunicat.

În cadrul şedinţei Consiliului vor fi analizate şi alte tematici de actualitate din domeniul securităţii naţionale, mai precizează Cotroceniul.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.