Adolescent înjunghiat în faţa blocului, la Constanţa

0
141

 

Un adolescent, de 15 ani, a fost înjunghiat la doar câțiva metri distanță de blocul în care locuia în Constanţa. Băiatul a ajuns la spital și acum este internat pe secția de terapie intensivă.

Tânărul agresat, dar și agresorul se cunoșteau, ba chiar au fost prieteni, însă între cei doi au apărut divergențe.

Zilele trecute, tânărul de 15 ani ieșise seara să-și plimbe câinele în fața blocului și a ajuns în zona în care locuia agresorul.

Acesta l-ar fi văzut de la geam și a coborât și l-a atacat din spate de mai multe ori, cu un obiect înțepător, cu un box cu lamă de cuțit, susțin surse din anchetă.

I-a provocat răni puternice în zona mâinii, iar apoi a plecat de la fața locului.

Adolescentul de 15 ani, deși rănit, a apucat să-și sune părinții, care au ajuns imediat și au sunat la 112.

Copilul a fost transportat la Spitalul Județean pe secția de terapie intensivă. A fost imediat internat, s-a intervenit chirurgical, iar acum este în afara oricărui pericol.

La spital a ajuns și agresorul, dar și un bărbat de 47 de ani, care ar fi încercat să îi despartă.

Ei au primit îngrijiri medicale, dar au fost lăsați să plece acasă.

Cazul a intrat în atenția polițiștilor, care au deschis un dosar penal.

Se fac cercetări în acest moment pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, loviri și alte violențe, dar și tulburare a liniștii și ordinii publice.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.