Noua lege anti-drog a fost promulgată. Care sunt noile pedepse pentru vânzarea sau consumul de substanțe interzise

0
254

România va avea pedepse mai mari pentru folosirea și traficarea de droguri de risc. Cel mai cunoscut care intră la această categorie este marijuana. Cei care comit astfel de fapte pot sta după gratii între 5 şi 15 ani. Aceeaşi pedeapsă se aplică şi celor care introduc sau scot din ţară, ori importă sau exportă droguri. Toţi cei care vor fi condamnaţi pentru astfel de infracţiuni îşi vor pierde şi unele drepturi, în funcţie de decizia instanţei.   

Pe de altă parte România nu are o strategie concretă de reabilitare a persoanelor care consuma astfel de droguri. Iar autorităţile mai au de rezolvat o problemă: cea a substanţelor halucinogene care se vând legal. Internetul abundă în anunţuri prin care se vând jeleuri, ciocolată, prăjituri şi aparate de vapat care conţin hexa-hidro-canabinol. Pe scurt, HHC. Acest derivat al canabisului care nu se vinde doar pe Internet, ci şi în magazinele de profil reacţionează la drug-test la fel ca şi marijuana.   

Lege mai dură pentru deţinere, vânzare şi consum de droguri  

Ramona Dabija, şef Agenția Națională Antidrog: La nivel european această substanţă este pusă sub monitorizare începând cu octombrie 2022, ea este legală în România. Însă există riscul ca în cazul în care ai consumat şi eşti consucător auto, dacă eşti oprit în trafic şi testat să ieşi pozitiv la substanţe psihoactive interzise.    

S-a întâmplat la Iaşi, iar şoferul încearcă acum să demonstreze în instanţă că nu a făcut nimic ilegal.   

Un traficant de droguri a reușit să-i păcălească pe polițiști timp de 3 luni: Și-a făcut operații estetice pentru a arăta ca un coreean  

Claudiu Costea, Brigada Rutieră: „Dacă aparatul afişează pozitiv la cel puţin o substanţă, poliţistul rutier însoţeşte persoana testată la sediul unei instituţii medico-legale şi în cauză se deschide un dosar de cercetare penală inrem cu privire la faptă pentu săvârşirea infracţiunii de conducere a unui atuto pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive i se reţine permisul de conducere.”   

Rezultatul trebuie confirmat de un test de sânge făcut la institutul de medicină legală, dar rezultatul poate să vină şi după câteva luni, timp în care şoferul nu are voie să mai conducă. În plus, încă nu este sigur că reactivii folosiţi de IML pot să identifice dacă este vorba despre HHC. Problema s-ar putea rezolva dacă autorităţile ar cere să fie interzisă această substanţă. Lista se actualizează periodic de Guvern, la propunerea Ministerului de Interne.   

Unu din zece români a luat droguri cel puţin o dată în viaţă  

Unu din zece români a consumat cel puţin o dată în viaţă droguri. Tinerii cu vârste între 15 şi 34 de ani sunt cei mai vulnerabili, potrivit unui raport al Agenţiei Naţionale Antidrog.   

Totuşi, cea mică vârstă declarată a fost 13 ani. În topul celor mai consumate stupefiante rămân substanţele psihoactive şi canabisul.   

Canabisul și noile substanțe psihoactive sunt raportate, în procente similare (27,5% pentru canabis și 26,8% pentru NSP), în peste jumătate dintre cazurile de urgențe pentru care s-a raportat consum exclusiv de droguri ilicite. Consumul de medicamente a fost raportat în 23,8% dintre cazurile de urgență înregistrate. Opiaceele au fost raportate în 7% dintre cazuri, iar consumul de stimulanți a fost menționat în aproximativ 10% dintre cazuri (3,7% cocaină și 6,5% stimulanți, alții decât cocaina). Cele mai multe cazuri de urgență au fost înregistrate pentru persoane tinere, sub 35 ani (77,1%).  

Pe componenta bolilor infecțioase asociate consumului de droguri, datele prevalente indică faptul că 20,9% dintre persoanele admise la tratament, care au consumat droguri injectabile în ultimele 30 de zile de consum (consum actual) au declarat că sunt infectate cu HIV, 68,7% au raportat că sunt infectate cu VHC și 7,6% au menționat că sunt VHB pozitive. Sinteza datelor furnizate de Compartimentul pentru Monitorizarea şi Evaluarea Infecţiei HIV/SIDA în România – Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. M. Balş” relevă faptul că au fost depistate 559 cazuri noi HIV/SIDA, dintre care 50 reprezintă persoane care își injectează droguri.  

2.328 persoane consumatoare de droguri injectabile au accesat serviciile de reducere a riscurilor oferite în cadrul programelor de schimb de seringi, în scădere față de anul anterior (cu 34,3%). În tratament substitutiv cu metadonă, au fost înregistrate 1769 persoane consumatoare de opiacee.  

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.