Peste şase tone de carne de vită congelată au fost confiscate în urma unui control

0
118

Inspectorii ANSVSA au controlat zeci de depozite frigorifice autorizate pentru schimburi intracomunitare din județele Giurgiu, Ilfov și București. 

Principalul aspect urmărit a fost depistarea unor posibile practici ilegale, de congelare a cărnii pentru care producătorul a stabilit pe etichetă că se comercializează refrigerată.

Au fost verificate și condițiile de igienă, conformitatea documentelor însoțitoare, termenul de valabilitate, menținerea regimului termic de păstrare, asigurarea trasabilității, etichetarea și marcarea produselor.

ANSVSA a confiscat peste 6 tone de carne congelată

Inspectorii au descoperit mai multe loturi de carne congelată de vită, provenite din comerț intracomunitar, care fuseseră importate în state membre UE din țări terțe (Argentina, Uruguay, Brazilia, SUA) în stare refrigerată și congelate în depozite frigorifice din UE, cu schimbarea termenului de valabilitate dat de producător.

Principalele neconformități constatate au fost dubla etichetare a produselor (pe lângă eticheta producătorului s-a identificat și o altă etichetă aplicată după schimbarea stării termice a produsului prin congelare) și lipsa trasabilității produselor. Au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 245.000 lei.

Inspectorii ANSVSA au reținut oficial cantitatea de 6.098 de kg carne de vită.

Ca urmare a rezultatelor acestei acțiuni, s-a dispus extinderea controalelor oficiale cu această tematică la nivel național.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.