Marcel Ciolacu, către Roberta Metsola: Cred că înţelegeţi foarte bine lupta poporului român pentru dreptate. Iar astăzi dreptatea pentru noi înseamnă aderarea la spaţiul Schengen

0
147

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu i-a transmis luni, preşedintei Parlamentului European, Roberta Metsola, în plenul Parlamentului, că înţelege foarte bine lupta poporului român pentru dreptate, iar astăzi dreptatea pentru noi înseamnă aderarea la spaţiul Schengen, alături de fraţii şi surorile noastre din Europa.

”Îi mulţumesc doamnei Roberta Metsola pentru mesajul puternic de solidaritate şi unitate transmis poporului român în plenul Parlamentului României. Suntem la finalul unui an care va marca cu siguranţă istoria Europei moderne.  În luna februarie, Rusia a invadat Ucraina şi a generat cea mai mare criză de securitate a generaţiei noastre. Ameninţarea valorilor şi a propriului mod de viaţă erau lucruri care până atunci nu puteau fi luate în calcul. Dincolo de planul individual, a trebuit ca stat să ne confruntăm cu numeroase provocări logistice şi economice. Iar acum, pe măsură ce iarna se adânceşte, ne preocupă costurile ridicate ale facturilor la energie pentru cetăţenii, industria şi companiile noastre”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor. 

Marcel Ciolacu a arătat că ”anul 2022 este şi un an al speranţei şi al umanităţii”. ”Este anul în care cetăţenii europeni s-au remarcat printr-o solidaritate extraordinară cu ucrainenii- majoritatea mame cu copii, care au fugit din calea războiului. Este, de asemenea, anul în care state precum Republica Moldova, Ucraina şi Georgia s-au apropiat mai mult ca niciodată de marea familie europeană. Pentru România, 2022 este anul în care a fost ridicat Mecanismul de Verificare şi Cooperare. Toate obiectivele au fost îndeplinite în mod corespunzător, iar raportul din noiembrie al Comisiei Europene arată fără niciun dubiu că statul de drept prezintă garanţiile de siguranţă necesare în România. După 15 ani, ridicarea MCV este o realizare remarcabilă pentru care vreau să îi felicit pe toţi cei implicaţi şi să le mulţumesc pentru efortul pe care l-au făcut”, a spus el. 

Ciolacu a arătat că Roberta Metsola este unul dintre oamenii care ştiu cel mai bine ce înseamnă să lupţi pentru dreptate. ”Aţi fost una dintre vocile puternice care s-a ridicat împotriva injustiţiei atunci când una dintre conaţionalele dumneavoastră a fost ucisă cu sânge rece. Într-un gest profund simbolic, aţi refuzat categoric să daţi mâna cu nedreptatea, cu corupţia şi cu minciuna. Aţi luptat cu un sistem putred pentru că aţi crezut ca este o cauză corectă. În definitiv, aţi luptat pentru adevăr şi pentru dreptate. Şi asta v-a dat forţa pentru a lupta până la capăt! De aceea, doamnă Preşedinte, cred că înţelegeţi foarte bine lupta poporului român pentru dreptate. Iar astăzi dreptatea pentru noi înseamnă aderarea la spaţiul Schengen, alături de fraţii şi surorile noastre din Europa”, a arătat Marcel Ciolacu. 

Liderul PSD a menţionat că este recunoscător că această luptă nu o purtăm singuri. ”Avem alături de noi Parlamentul European, Comisia Europeană şi marea majoritate a statelor şi guvernelor europene. Avem alături de noi parteneri puternici care au dat un mesaj ferm de susţinere pentru România şi pentru locul său în Europa”, a spus Ciolacu.

”Din păcate, guvernul de dreapta austriac a ales arbitrar şi nejustificat să ignore munca şi speranţele a milioane de români. Sunt convins că înainte să ridice ziduri inutile în această parte a Europei, cancelarul austriac ar trebui să îşi dărâme propriile ziduri de cinism şi sfidare cu care s-a înconjurat în această perioadă. A închis iraţional uşi în faţa prietenilor loiali, când singura uşă pe care trebuia să o închidă era în faţa opresiunii, a tiraniei şi a morţii care se abate asupra Europei dinspre Kremlin. Spre deosebire de alţii care încă şovăie, România a ieşit definitiv încă de acum 33 de ani din spatele Cortinei de Fier. Ne-am vindecat rănile anilor grei ai represiunii comuniste şi ne-am ridicat ca o naţiune mândră şi puternică. Împreună – stat şi societate, am făcut tot ceea ce trebuia pentru a fi pregătiţi să ne luăm locul binemeritat la masa liderilor europeni. De aceea, cererea noastră de a fi membri ai spaţiului Schengen este perfect legitimă. Şi nu mă bazez când spun asta pe drumul luminos care se aşterne în faţa noastră, ci mă bazez pe drumul lung pe care l-am parcurs deja în spate”, a completat el. 

Marcel Ciolacu a menţionat că aderarea la NATO şi Uniunea Europeană au fost etape esenţiale care au transformat profund statul şi societatea astfel încât astăzi putem să ne definim pe deplin ca o naţiune liberă, democratică şi occidentală.

”De aceea trebuie să fim în spaţiul Schengen. Toată lumea ştie că îndeplinim condiţiile tehnice încă din 2011. Acesta a fost doar un act politic ratat care nu trebuie să se mai repete niciodată.Trebuie să ne luăm acest angajament în faţa cetăţenilor noştri, în faţa celor care stau cu zilele în vămi în cozi kilometrice, în faţa tuturor celor care au de pierdut prin faptul că România nu este încă în Schengen. Avem obligaţia să ducem această luptă până la capăt!”, a spus preşedintele Camerei. 

Marcel Ciolacu a arătat că ”nu avem voie să ne pierdem încrederea. Am obţinut deja respectul partenerilor noştri europeni prin modul în care ne-am făcut datoria în prima linie a apărării securităţii şi unităţii europene”.

”Acest eşec de etapă nu poate fi definitoriu. Acest eşec trebuie însă să îi înveţe pe cei care vor fi responsabili cum să câştige data viitoare. Şi cred că dumneavoastră, doamnă preşedinte Metsola, sunteţi o sursă incredibilă de inspiraţie pentru noi. Aţi fost aleasă membru în Parlamentul European în 2013, după două încercări nereuşite. Două! Dar nu aţi renunţaţi niciodată, pentru că un luptător nu poate renunţa niciodată la visul său. Iar astăzi demonstraţi din plin că încă se mai poate face politică prin consens şi că puteţi uni pentru binele public comun zone politice atât de diferite. Această poveste de succes trebuie să ne dea curaj să mergem mai departe. Noi am ales să fim parteneri corecţi, aşa cum a făcut întreaga Europă încă din luna februarie, dar iată că un vot a aruncat în aer tot acest echilibru, atât de greu câştigat şi atât de preţios, al unităţii europene Vom continua însă să ne facem datoria ca şi până acum ca garanţi ai securităţii graniţelor europene. Vom continua să primim populaţia care fuge din calea războiului. Vom continua să oferim soluţii pentru criza alimentară care ameninţă nu doar Europa, ci şi ţările din Africa. Vom continua să sprijinim Republica Moldova într-un moment în care atât de multe crize o ameninţă” , a afirmat Marcel Ciolacu. 

”Pe scurt: România va continua să fie parte a soluţiei europene! Dar în acelaşi timp, alături de partenerii noştri, vom fi şi mai determinaţi să întoarcem rezultatul acestui vot nedrept. Argumentele sunt de partea noastră. Dreptatea este de partea noastră. Europa este de partea noastră! Şi cred că în construirea acestui nou plan trebuie să pornim de la prietenii pe care îi avem: Parlamentul European, Comisia Europeană şi guvernele europene. Sunt convins că vom avea în dumneavoastră un partener de încredere. Cunoaşteţi foarte bine regiunea noastră. Dumneavoastră, personal, aţi fost în în acest an în Republica Moldova şi Ucraina, iar acum sunteţi în România. Astăzi, în Parlamentul României am dat împreună un mesaj puternic de unitate şi solidaritate europeană. România îşi doreşte pe deplin să pună umărul la consolidarea proiectului european. Şi sunt convins că şi UE înţelege că doar atunci când România va fi în Schengen, Europa va fi unită pe deplin!” a declarat Marcel Ciolacu în discurs. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.