Ciucă: Toate instituţiile ne prevăd o creştere economică în 2023

0
158

Premierul Nicolae Ciucă afirmă, joi seară, că se aşteaptă la creştere economică în 2023, nu la fel de mare ca cea de anul acesta, dar suficientă astfel încât sp se poată continua măsurilşe de sperijinire a populaţiei şi creşterea salariului minim. 

Nicolae Ciucă a fost întrebat, joi seară, ce le transmite românilor care nu simt creşterea economică despre care se aminteşte în discursurile publice.   

”La nivelul Guvernului am luat toate măsurile care le-am avut la dispoziţie, fiind vorba de fondurile pe care le-am avut în bugetul de stat, astfel încât să sprijinim populaţia vulnerabilă. Ştim foarte bine care este nivelul de salarizare în ţara noastră şi aceasta nu s-a realizat anul acesta doar din cauza inflaţiei Sunt elemente care au stat pe masa Guvernului şi vor sta în continuare. Ştiţi foarte bine măsurile pe care le-am luat prin pachetele de sprijin, pentru populaţia vulnerabilă. Rostul nostru a fost să facem în aşa fel încât să asigurăm echilibrul economic, creşterea economică, să aducem cât mai mulţi bani la bugetul de stat, ca să putem să avem la dispoziţie sumele necesare să îi sprijinim, care sunt cu adevărat vulnerabili şi au nevoie de sprijinul guvernamental”, a declarat Ciucă  

Premierul a adpugat că şi pentru anul viitor este previzionată o creştere economică.  

”În bugetul de stat pentru anul 2023 am avut aceeaşi abordare, astfel încât să continuăm să investim în economie, să asigurăm creşterea economică şi să nu intrăm în trendul deja previzionat de scădere şi de intrare în recesiune economică. Toate instituţiile şi naţionale şi internaţionale ne prevăd o creştere economică nu la fel de mare ca anul acesta, dar o creştere astfel încât să avem la dispoziţie sume prin care să asigurăm creşterea salariului minim şi desigur continuarea sprijinirii  populaţiei vulnerabile, astfel încât să trecem cu toţii cu bine în această perioadă”, a mai adăugat Nicolae Ciucă. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.