Klaus Iohannis: „Atenţie! Nu va exista un boicot din partea României la adresa Austriei”

0
209

Preşedintele Klaus Iohannis, aflat astăzi la Bruxelles pentru Summit-ul UE-ASEAN, a anunţat că nu va exista un boicot din partea României la adresa Austriei. Preşedintele a atras atenţia că boicotul nu reprezintă o atitudine prin care România va intra în Schengen.

„Avem o agendă bogată astăzi şi mâine. Astăzi ne întâlnim cu partenerii din Asia de Sud-Est pentru a îmbunătăţi relaţia comercială. După aceea, avem teme grele de discutat: Ucraina, cum putem să ajutăm să treacă cu bine peste iarnă, se discută cu siguranţă despre energie, chiar dacă miniştrii de resort nu s-au înţeles, dar noi vom continua discuţiile pentru a vedea cum se poate merge mai departe. Ideea este, în esenţă sigur, să facem tot ce putem să scădem preţul energiei, mai exact preţul gazului.

Avem, de asemenea, teme de discutat în ce priveşte economia, mai ales despre inflaţie. Alte teme care vor apărea în discuţie sunt teme pe care, de exemplu, eu le voi ridica. Voi ridica tema Schengen şi cred că asta este tema pe care noi ne interesează cel mai mult. Ca să fac o mică recapitulare, săptămâna trecută, miniştrii de interne în Consiliul JAI nu au reuşit să aprobe intrarea României şi a Bulgariei în Spaţiul Schengen. Acum, sigur, se pune problema cum continuăm.

Este foarte clar, din capul locului să precizez acest lucru, că noi, românii, dorim să fim în Spaţiul Schengen. Aderarea rămâne obiectiv strategic naţional şi rămâne obiectiv principal pentru mine, ca preşedinte al României, pentru perioada următoare.

Să vedem care sunt problemele şi care sunt piedicile care trebuie înlăturate pentru a putea şti cum procedăm în continuare. În realitate, avem două probleme. Odată atitudinea Austriei, care este rezervată. Acum a votat ‘nu’, dar, recent, cancelarul austriac a declarat că acest vot înseamnă, de fapt, o amânare, nu înseamnă un ‘nu’ definitiv. Este o nuanțare a poziției. Acest vot a fost și pentru România și pentru Bulgaria. Avem însă și a doua problemă care trebuie văzută și tratată. Votul Olandei a fost mixt. Pentru România a fost ‘da’, pentru Bulgaria a fost jumătate ‘nu’. Știu chiar de la premierul Olandei că acest ‘nu’ nu a fost definitiv. Este dorința și acolo a unei amânări până se mai clarifică anumite probleme”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis s-a referit și la acțiunile de boicot ale unor companii sau persoane fizice din România.

„Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie: cu diplomaţie. Orice altceva, după părerea mea, este exclus. Am auzit, în ultimele zile, nenumărate opinii, sfaturi, şi aşa mai departe. Şi vreau să vă spun foarte clar: atenţie, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau a autorităţilor publice. Nu aşa se tratează astfel de probleme.

Este evident că până aici s-au făcut deja paşi importanţi. Doar în ultimele luni, în decursul acestui an, de când avem un guvern stabil, am reuşit să convingem Olanda că România merită să intre în Spaţiul Schenge. Am convins Suedia, care, după schimbarea de guvern a fost foarte reticentă, că îndeplinim toate condiţiile şi că putem să intrăm pe merit, nu pe milă. Şi în fine am obţinut, noi toţi, clasa politică românească, o reuşită fenomenală: a fost ridicat MCV-ul. După 15 ani a fost ridicat MCV-ul şi astfel a fost eliminată probabil cea mai importantă piedică politică în calea integrării în Schengen.

Pe tot parcursul acestor demersuri, am avut foarte mult sprijin. Comisia ne-a sprijinit cu bună-credinţă, cu expertiză, tot timpul, preşedinţia cehă, în ultimul jumătate de an, ne-a sprijinit, au fost chiar foarte mobilizaţi în a organiza lucrurile în aşa fel încât să iasă bine. În final, încă nu am ajuns acolo, dar s-au făcut paşi importanţi. Nu trebuie să uităm acest lucru”, a mai declarat preşedintele Iohannis.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.