Un bărbat a fost lovit de tren, în Cluj-Napoca. A fost transportat în stare gravă la spital

0
184

Un bărbat de 46 de ani a fost lovit, luni, de un tren, în Cluj-Napoca, şi a fost transportat în stare gravă la spital, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj.

„Intervenţie la un accident feroviar petrecut pe strada Kovari Laszlo. Pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această seară la un accident feroviar petrecut în apropiere de strada Kovari Laszlo din Cluj-Napoca. Apelul de urgenţă a venit la ora 19,50, iar salvatorii au găsit la faţa locului un bărbat de 46 de ani, semiconştient, care prezenta multiple traumatisme”, precizează informarea transmisă de ISU Cluj, scrie Agerpres.

Bărbatul a fost transportat în stare gravă la spital.

„Ulterior, acesta a devenit inconştient, fiind intubat de către echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detaşamentul 2 şi transportat în stare gravă la spital. La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, alături de ambulanţa SMURD”, mai precizează sursa citată.

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.