Cristiano Ronaldo vrea să îşi continue cariera cel puţin până la Euro-2024

0
181

 

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo, în vârstă de 37 de ani, a declarat că ar vrea să mai rămână în activitate câţiva ani, cel puţin până la Euro-2024, informează AFP.

“Parcursul meu încă nu s-a terminat. Va trebui să îl mai susţineţi pe Cris ceva timp”, a spus Ronaldo. “Vreau să fiu prezent la Cupa Mondială din 2022 şi la Campionatul European din 2024. Mă simt foarte motivat. Ambiţia mea este mare”, a adăugat el.

Dacă prezenţa sa la CM din Qatar va fi confirmată, pentru Ronaldo va fi al zecelea turneu major. Cristiano Ronaldo a câştigat Euro-2016 cu naţionala Portugaliei.

Sursa: Libertatea Zilei