Elena Udrea a reușit! Anunț de ultimă oră de la fostul ministru al Turismului

0
232

Fostul ministru Elena Udrea, condamnată definitiv la şase ani de închisoare în Dosarul Gala Bute, afirmă, marţi seară, că a obţinut, cu ajutorul Avocatului Poporului, o derogare astfel încât mamele din penitenciar să-şi poată vedea copiii fără existenţa unui geam despărţitor. Udrea anunţă că acum se ”luptă” cu sistemul astfel încât să poată fi alături fiicei sale de ziua ei, la împlinirea vârstei de 4 ani. 

”Stau de cinci luni departe de copilul meu pentru că sunt ilegal în puşcărie, deoarece nişte judecători au decis abuziv, pe de o parte, să nu aplice în dosarul meu o decizie a CCR pe care au aplicat-o la toate celelalte cazuri: Şova, Pop, Niţă, Bica, Vâlcov etc şi să ţină cont de o decizie CJUE pe care, pe de altă parte, au aplicat-o greşit”, afirmă, marţi seară, Elena Udrea, într-o postare pe Facebook.   

Aceasta anunţă că tot timpul pe care legea –l permite îl alocă întâlnirilor cu fetiţa sa.   

”Toate vizitele şi toate minutele de convorbiri telefonice zilnice le păstrez pentru ea. A învăţat că vorbitul nostru la telefon este limitat, aşa că îmi spune mereu să mai păstrez câteva minute să o mai pot suna şi înainte de culcare. Ceea ce uneori nu se mai întâmpla pentru că trebuie să mai vorbesc şi cu avocaţii. M-am luptat să pot să îmi ţin copilul în braţe după ce patru luni nu l-am văzut deloc. Legea stupidă obligă copii să îşi vadă mamele deţinute din spatele unui “dispozitiv de protecţie”. Cu ajutorul Avocatului Poporului, până la modificarea Legii, am obţinut o derogare de la conducerea ANP, astfel că acum mamele se întâlnesc cu copii lor fără geamul despărţitor. Acum mă lupt să ii pot fi alături Evei la ziua în care împlineşte 4 ani fără să fie obligată să vină la puşcărie că să fie cu mine”, a mai scris Udrea.   

Aceasta reiterează ideea că legea permite ieşirea din penitenciar a deţinuţilor pentru a menţine relaţia cu familia, dar ”nu se face nicio diferenţa între o mamă care merge acasă la copii ei şi un bărbat fără copii, care merge să bea o bere cu rudele sale eventual”.   

”În plus, procedura de acordare a acestei permisiuni a fost complicată prin decizia conducerii ANP, devenind foarte greu de pus în practică. Trebuie ţinut cont de nevoia copiilor de a avea mama alături cât mai mult timp posibil, la vârsta formării psihoemoţionale a acestora mai ales. Acest aspect este important nu doar pentru, pentru mama, ci şi pentru societate, pentru că copii de azi sunt adulţii de mâine”, a mai scris Udrea.   

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.