Mohammad Munaf, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliștilor români, a plecat din România

0
149

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunţă, joi, că Mohammad Munaf, condamnat pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion şi eliberat recent din penitenciar, a părăsit România în termenul legal de 15 zile.

”Având în vedere informaţiile vehiculate în spaţiul public referitoare la un cetăţean american de origine irakiană, în vârsta de 59 de ani, faţă de care s-a emis decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile, vă informăm, cu respectarea art. 6 alin (1) lit. e) din Regulamentul general privind protecţia datelor, că persoana la care se face referire a părăsit România în intervalul de timp menţionat”, a transmis, joi, MAI,îtr-un comunicat de presă.  

Munaf a fost eliberat condiţionat, în 6 iulie, la 7 ani după ce a fost încarcerat pentru pentru terorism.  

Mohammad Munaf, omul de afaceri condamnat la 10 ani de închisoare pentru terorism în dosarul răpirii celor trei jurnalişti români în Irak, în martie 2005, a fost eliberat condiţionat prin decizie a Tribunalului Ilfov.   

Munaf a fost condamnat pentru terorism, el fiind acuzat că a pus la cale, alături de Omar Hayssam răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion, în martie 2005, în Irak 

Munaf a fost condamnat în 2008, în lipsă, la 10 ani de închisoare şi plata unor despăgubiri de 2 milioane de euro. El a fost extrădat din Irak în România abia în 2015, pentru a-şi ispăşi pedeapsa. 

În 7 iulie, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirma că Mohammad Munaf are 15 zile pentru a părăsi România.  

De asemenea, el are interdicţie timp de 15 ani de a intra în ţara noastră. 

 

 

Sursa: Libertatea Zilei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.